Agresivitatea pasiva si mânia latenta

Ben s-a plans ca fusese trecut cu vederea la promovari. Seful lui i-a spus: “Nu mi se pare ca ai fi capabil sa faci fata responsabilitatii”. Dar Ben a continuat sa se planga si, in cele din urma, seful i-a dat totusi un mic proiect de care sa se ocupe, ca o sansa pentru a-si demonstra capacitatile.

Proiect care, Ben nedandu-si seama ca este pus la incercare, a tot stat nedeschis pe biroul lui, adunand praful. Cand seful i-a reprosat ca nu l-a predat la timp, Ben a replicat: “Nu mi-ai spus cand trebuia sa fie gata. Plus ca, pe langa asta, mai aveam de terminat si celelalte sarcini de serviciu”. Lui Ben ii parea bine, in forul lui interior, ca se razbunase pe sef, facandu-l sa apara nepregatit la o sedinta. Dar banuiti cine n-a obtinut nici acum o promovare? Pai, fireste, cine altul decat Ben, care a pus-o pe seama incompetentei sefului lui, in loc sa-si vada propria vina. Nefacand nimic, Ben a creat o problema, s-a considerat o victima si s-a razbunat pe seful lui. Toate aceste stari negative: refuz, resentimente si razbunare au avut ca punct de pornire pasivitatea – faptul ca persoana in cauza n-a facut nimic.

Asa se intampla cu multe persoana pasiv-agresive. In mod normal, nimeni n-ar crede despre Ben ca este ranchiunos sau negativist – cel putin nu in aparenta. Atitudinea lui de tergiversare putea sa aiba o serie intreaga de cauze. […]

Mania, intotdeauna declansata de vreo alta stare emotionala intensa, exista in noi toti. Fiecare avem putinta s-o descifram, s-o controlam si sa trecem peste ea. Mereu mai multe studii de specialitate, reflectand decenii intregi de cercetare, ajung la aceeasi concluzie: cei care sunt fericiti traiesc mai mult, bucurandu-se de o existenta rodnica si plina de satisfactii; cei care nu sunt fericiti traiesc prost, intr-o stare ca vai de lume. Daca supararea tine la nesfarsit, poate fi ucigatoare.

Daca dumneavoastra sau cineva dintre cunoscutii dumneavoastra nutriti un sentiment de manie, dar nu ca o stare temporara, ci ca o trasatura permanenta (sau chiar semi-permanenta), fiti siguri ca veti vedea nu numai nori negri la orizont, ci si  furtuni – ciocniri cu alti oameni, mai mult decat obisnuitele dezagremente de la serviciu, iar cand  vine vorba de relatii amoroase, puteti sa va luati adio de la trandafiri sau, ma rog, eventual cu exceptia spinilor. Foarte probabil, relatiile intime se vor impotmoli in ambivalenta si vesnice dispute. Mania poate sa grabeasca declinul sanatatii mentale a unui om si indubitabil ca-i compromite starea de sanatate a corpului …

Extras din “Agresivitatea pasiva”,
Tim Murphy, Loriann Hoff Oberlin, Editura Trei, 2007

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria psihanaliza, psihicul, relatia

Uitarea nu rezolva nimic

Nu se poate spune ca secretul fericirii este memoria proasta. Suferintele si traumele nu pot fi uitate, caci lasa intotdeauna o cicatrice de nesters in inconstient, asa ca este nevoie sa ne inarmam cu cat mai mult curaj si sa ne confruntam cu ele in mod direct.

Lasarea unui fapt neplacut in coltul cel mai indepartat al memoriei nu duce deloc la disparitia lui. Iluzia uitarii are, de obicei, consecinte mult mai grave decat ceea ce incercam sa uitam. Faptul respectiv nu va disparea, dimpotriva, va tasni mai tarziu, monstruos transformat si de nerecunoscut. In paralel cu o suferinta concreta, alte stari de rau, mai ambigue, mai imprecise, se vor raspandi ca un cancer, avand nenumarate ramificatii dezvoltate in inconstient. E cazul sa consultam un psihanalist si sa-i explicam trecutul nostru?

Nu, desigur. Evident ca nu toate nevrozele au nevoie de un tratament medical. In schimb, trebuie infruntata realitatea ca atare, dupa cum e nevoie si sa invatam sa ne observam din interior. Astfel ne vom imbunatati atitudinea fata de viata si fata de cei apropiati, ne vom mari potentialul intelectual, care, foarte des, este mai mic decat ar putea fi, pentru ca nu stim sa ne folosim cat mai bine capacitatile intelectuale. Viata de zi cu zi, care mult prea des este doar o insiruire de momente nefericite – caci, din pur masochism, nevroticul renunta la fericirea pe care si-o doreste cu ardoare – va parea de acum inainte diferita. Problemele care se manifestau ca o frana pusa in calea dezvoltarii personale a celui nevrozat isi vor gasi, incetul cu incetul, rezolvarea, iar acesta isi va regasi cheful de viata.

Citind aceasta …, ati avea impresia ca postulam existenta unei nevroze unice, generale si colective, care ar transforma intr-un fenomen social o boala ce, dimpotriva, este individuala si nu poate fi tratata si vindecata decat individual.

Desi inexacta, aceasta impresie e cu totul justificata. O data cu progresele si dezvoltarea societatii de consum, tulburarile neuropsihice se multiplica intr-un ritm extrem de rapid. Civilizatia actuala ne pune pe toti saparticipam la o adevarata cursa pentru a castiga si a o lua inaintea prietenilor nostri, a dusmanilor, a verilor, a vecinilor, etc. Viata moderna il indeparteaza pe om de natura, il mecanizeaza si il transforma intr-un robot, il perturba, il supune unor schimbari bruste, unor perturbari continue si obsedante, unor regimuri dezechilibrate, unor informatii contradictorii care se acumuleaza fara ca el sa le poata judeca in mod echilibrat si cu maturitate. Orice nucleu urban tinde sa se transforme foarte repede intr-un ansamblu haotic care adoposteste oameni suferind de tulburari psihice.

Daca vom compara omul secolului XX cu cel al secolului anterior, vom observa o enorma diferenta intre ei. In timp ce altadata calatorul putea sa contemple, de la fereastra trasurii, lenta defilare a peisajelor, astazi, soferul zavorat in masina sau calare pe motocicleta pe care accelereaza la maximum nu-si mai permite placerea de a admira peisajul, pentru ca privirea ii este continuu solicitata de noi si noi imagini, succedandu-se fara incetare. Desigur, altadata omul ajungea la sfarsitul calatoriei mult mai obosit, dar era doar o oboseala fizica, in timp ce calatorul de azi se confrunta cu o oboseala mintala mult mai greu de suportat decat cea fizica.

E adevarat ca acum traim mai mult. Corpul ne apara mai bine de boli, deoarece, datorita progreselor medicinei si descoperirii unor noi medicament, speranta de viata s-a marit. In schimb, psihicul nostru a devenit mult mai vulnerabil si, tocmai de aceea, este nevoie sa ne luam toate masurile de aparare. Nu putem incepe o analiza sau o autoanaliza fara sa tinem seama de anumite reguli stricte sau fara sa dam dovada de perseverenta …

Extras din “Cum sa te psihanalizezi singur”,
Andree Roberti, Editura Trei, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria psihanaliza

Cum sa recunoastem iubirea adictiva

In multe, daca nu in toate relatiile de iubire, se ascund unule elemente de dependenta. Sa recunoastem: interdependenta fericita, armonioasa, matura nu este decat un ideal spre care nazuim. Pentru a cunoaste iubirea matura, avem nevoie ca in copilarie sa beneficiem de iubirea parentala puternica ce ne va ajuta sa ne iubim pe noi insine. Iubirea parentala ne provoaca o intense stare de bine si ne permite sa traim experienta daruirii din simpla bucurie de a o face. Ca adulti, vom putea astfel sa traim si exprimam intregul spectru al emotiilor si dorintelor, sa gandim limpede si sa facem o diferenta intre iluzie si realitate, sa dam glas cu incredere gandurilor noastre si sa decidem calea cea mai buna pentru a ne satisface nevoile. Daca vrem sa fim capabili, ca adulti, de iubire matura, trebuie sa ne dezvoltam un sistem intern care sa ne permita sa devenim proprii nostri parinti si care sa ne ofera iubire de sine neconditionata, autoindrumare inteleapta si autoajutorare ferma.

In afara de iubirea parentala intensa, avem nevoie sa crestem intr-o cultura care sa ii elibereze pe copii din iluzia ca ceilalti detin cheia unei vieti in care promisiunile sunt mereu si pe deplin implinite: siguranta absoluta, increderea nemeritata, rasplata imediata, puterea nelimitata si confortul perpetuu. Acea cultura trebuie sa fie onesta, admitand ca fiintele omenesti nu poseda inerent toate uneltele necesare pentru a stabili relatii constiente, intime cu ceilalti – ca pentru aceasta avem nevoie sa elaboram o programa complet noua. Contrar cantecului formatiei Beatels, aceasta programa ne va dezvalui ca dragostea nu este tot ce ne trebuie si ca a trai iubirea este un lucru greu. Dragostea cere multe. Iar programa ne-ar spune: “Nu fi aspru cu tine; pana acum, nimeni nu a avut o relatie de iubire constienta, intima”. Ne-ar spune sa ne ferim de tentatia de negare a propriilor nevoi si sa analizam cu toata seriozitatea modul in care conditionarile joaca un rol destructiv in relatiile noastre de iubire.

Daca ar fi ca toti sa indeplinim cerintele iubirii mature, am fi, fara exceptie, independenti, dar capabili de acel tip de iubire care sa satisfaca acea dorinta, adanc inradacinata in noi, de a fi aproape de ceilalti. Dragostea parentala solida si intense si un mediu cultural realist contrbuie la dezvoltarea iubirii de sine la copii, care vor trai astfel o stare de bine, devenind apti de a darui din simpla bucurie de a o face. Aceasta este idealul. Dar putini oameni au atata noroc, incat sa dispuna de toate conditiile pentru a deveni niste indivizi si niste iubiti pe deplin maturi. Adultii pot insa invata multe despre iubire si libertate …

Extras din “Dragoste sau depndenta?”,
Brenda Schaeffer, Editura Trei, 2009

Scrie un comentariu

Din categoria relatia

Felul in care ne traim viata

Felul in care ne traim viata este determinat partial de procesele chimice din corpul nostru, de interactiunile biologice dintre organe, micile unde de curent electric dintre sinapsele creierului si de organizarea informatiei pe care ne-o impune cultura. Dar adevarata calitate a vietii – ce facem si ce simtim in legatura cu ceea ce facem – va fi determinata de gandurile si emotiile noastre; de interpretarile pe care le dam proceselor chimice, biologice si sociale. Studiul fluxului constiintei, in cursul trecerii sale prin gandire, e domeniul filozofiei fenomenologice. Munca mea din ultimii treizeci de ani a constat in dezvoltarea unei fenomenologii sistematice, care se foloseste de uneltele stiintelor sociale – in principal psihologia si sociologia – pentru a raspunde la intrebarea: cum e viata? Iar intrebarea mai pragmatica este: cum poate fiecare dintre noi sa aiba o viata excelenta?

Pentru a raspunde la astfel de intrebari, primul pas care trebuie facut este sa intelegem foarte bine fortele care afecteaza experientele pe care le putem avea. Fie ca ne place sau nu, fiecare dintre noi este constrans de limite impuse asupra a ceea ce poate face si simti. A le ignora duce la negare si, in cele din urma, la esec. Pentru a atinge excelenta, trebuie sa intelegem intai realitatea cotidiana, cu toate nevoile si potentialele ei frustrari. In mai multe dintre miturile stravechi, daca cineva voia sa gaseasca fericirea, dragostea sau viata eterna, trebuia intai sa calatoreasca prin iad. Inainte de a i se permite sa contemple splendorile raiului, Dante a trebuit sa fie martor la chinurile iadului, pentru a putea intelege ce anume ne impiedica sa trecem de cealalta parte a portilor de margaritare. Acelasi lucru este valabil si pentru cautarea – mult mai laica – pe care o vom incepe.

Babuinii care traiesc in campiile africane isi petrec cam o treime din viata dormind; si, cand se trevesc, isi impart timpul intre calatorii, procurarea hranei, consumarea acesteia si timpul liber – care consta, in principal, in interactiunea cu ceilalti si in faptul ca isi ingrijesc unul altuia blana, pentru a-si indeparta paduchii. Nu e o viata prea spectaculoasa – si, totusi, nu s-a schimbat nimic in milioane de ani de cand oamenii au evoluat din stramosi comuni din neamul maimutelor. Necesitatile vietii inca ne dicteaza sa ne petrecem timpul intr-un fel care nu este foarte diferit de cel al babuinilor africani. Majoritatea oamenilor dorm aproximativ o treime din numarul orelor unei zile si le folosesc pe cele ramase pentru calatorii, munca si odihna, in cam aceleasi proportii ca si babuinii. Dupa cum a aratat istoricul Emmanuel Le Roy Ladurie, in satele din Franta secolului al XIII-lea – rare erau, in acea vreme, unele dintre cele mai civilizate – oamenii isi petreceau adesea timpul liber curatandu-si unul altuia paduchii din par. Sigur, acum avem televiziunea …

Extras din “Starea de flux”,
Mihaly Csikszentmihalyi, Editura Curtea Veche, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria diverse

Bolnavul ar putea suferi de oscilatii de dispozitie

Bolnavul ar putea deci suferi de oscilatii de dispozitie pe care el nu le stapaneste sau de descurajare, din cauza careia isi simte energia paralizata, deoarece crede ca nu face nimic bine, fara sa inteleaga, sau de timiditate anxioasa printre straini. El poate percepe, fara sa inteleaga, faptul ca rezolvarea sarcinilor sale profesionale i se pare dificila, dar la fel i se pare si orice decizie mai serioasa si orice intreprindere. Intr-o zi – nu se stie de ce – a suferit un atac penibil de sentimente de angoasa si de atunci nu poate sa mearga singur pe strada sau cu trenul fara sa-si calce pe inima, a trebuit sa renunte probabil complet la ambele. Sau, ceea ce este foarte ciudat, gandurile sale merg pe cai proprii si nu se lasa abatute de vointa lui. Ele urmaresc probleme care lui ii sunt indiferente, dar de care insa nu se poate descotorosi. Simte ca i se impun de la sine sarcini forte ridicole, cum ar fi sa numere ferestrele de pe fatadele caselor si in ceea ce priveste unele activitati simple, cum ar fi dusul scrisorilor la posta sau inchiderea robinetului de gaz, el cade, la o clipa dupa ce le-a realizat, prada indoielii daca a facut-o cu adevarat. Acest lucru este poate numai suparator si deranjant, dar situatia devine insuportabila atunci cand pacientul nu poate sa respinga dintr-o data ideea ca a aruncat un copil sub rotile masinii, ca a impins un necunoscut de pe pod in apa sau cand trebuie sa ne intrebe daca nu este el criminal pe care il cauta politia, faptas al delictului descoperit astazi. Aceasta este absurd, el stie, el nu a facut niciodata nici un rau unui om, dar nici daca el ar fi intr-adevar criminalul cautat senzatia – sentimentul de culpabilitate – nu ar putea fi mai puternica. […]

Toate aceste persoane se recunosc bolnave si cauta medici de la care asteapta inlaturarea acestor tulburari nevrotice. Medicii introduc si categorii in care sa intre aceste suferinte. Ei le diagnosticheaza cu diferite nume: neurastenie, psihastenie, fobii, nevroza obsesionala, isterie. Ei cerceteaza organele care dau simptomele: inima, stomacul, intestinul, organele genitale ni le gasesc sanatoase. Ei sfatuiesc bolnavul sa-si intrerupa modul de viata obisnuit, prescriu distractii, proceduri puternice si medicamente tonice prin care se obtin usurari trecatoare – sau chiar nimic. In final bolnavii afla ca exista persoane care se ocupa in mod cu totul special de tratamentul unor astfel de suferinte si intra in tratament cu acestea.

Extras din “Tehnica psihanalizei (opere 11)”,
Sigmund Freud, Editura Trei, 2004

Scrie un comentariu

Din categoria psihanaliza, tulburari

Initial bebelusul nu plange dupa mama sa

… initial bebelusul nu plange dupa mama sa, nici nu are o asteptare a satisfacerii, nici macar nu-si simte nevoia, ci ne putem imagina ca plange doar datorita disconfortului. Mama raspunde, iar bebelusul este satisfacut. Pe parcursul unei astfel de experiente, tensiunea initial difuza se organizeaza intr-o tensiune mai directionata, intr-o experienta a nevoii orientata in cele din urma in mod clar catre mama. Alaturi de aceasta directionare, apare anticiparea satisfacerii, poate un sentiment al asteptarii si increderii si, odata cu aceastea, o mai mare capacitate de a suporta intarzieri ale satisfacerii.

Astfel, iau fiinta multe calitati noi ale experientei subiective. Capacitatea de anticipare este avansata, incepe o experienta afectiva si este creata o noua forma de organizare a tensiunii pulsionale, toate determinete, in primul rand, de potentialitatile inerente ale pulsiunii si, in al doilea rand, de natula circumstantelor externe, de ingrijirile materne, in care pulsiunea gaseste oportunitatea satisfacerii.

Exista si un al treilea determinant al calitatii ultime a acestor noi functii si experiente subiective, caci adevarul este ca astfel de rezultate nu sunt aceleasi pentru toti bebelusii, si nu ar putea fi asa nici cu tipare identice de ingrijire materna. Determinantul suplimentar este configuratia initiala a formelor de organizare a tensiunii. Astfel, forta pulsiunii este traita in primul rand conform cu dimensiunile si calitatile experientei subiective impuse de factori cum ar fi pragurile de tensiune, gradul de a fi pregatit pentru supt – conform carora unuii bebelusi par sa traiasca tensiunea intr-o forma mai directa (ca tensiune a suptului), in timp ce altii dau dovada de o traire mai difuza a experientei – si altele.

Acestor factori care determina experienta initiala a tensiunii, trebuie sa li se adauge mai mult decat influenta calitatii tuturor functiilor angajate in procesul maternajului. Exista diferente in capacitatea de anticipare care permite unui copil sa dezvolte o dirijare a tensiunii expectative (si plina de incredere) mai rapida decat altul, diferente in coordonarea motorie, diferente generale in senzatiile corporale care par sa faca un bebelus sa aiba nevoie sa fie leganat in timpul alaptarii, iar altul nu, sau par sa-l faca pe unul sa fie mai interesat de a fi strans in brate decat altul si asa mai departe. Toti acesti factori care determina sau reflecta modul initial de organizare a tensiunii de catre bebelus in modul sau de functionare determina diferentele in extinderea si directia de dezvoltare nu numai sub aspectul calitatii experientei tensiunii pulsonare, ci si al diferitelor functii care se dezvolta sub forta tensiunii pulsionale. Din acest stil initial, daca se poate vorbi despre stil atat de devreme, se cristalizeaza prin maternaj forma subiectiva a pulsiunii si modelul specific al capacitatilor psihice asociate ei.

Extras din “Stiluri nevrotice”,
David Shapiro, Editura Trei, 2009

Scrie un comentariu

Din categoria psihicul

Despre migrena

Importanta semnificatie etiologica a factorilor emotionali in migrena a fost recunoscuta de un numar mare de autori. Aceste observatii se refera pe de o parte la factorii precipitatori, iar pe de alta parte la trasaturile de personlitate caracteristice pacientilor predispusi sa aiba migrene.

Touraine si Draper au descris un tip de personalitate “constitutionala de baza”, caracteristica individului predispus la migrena. Sub aspect fizic, aceasta prezinta trasaturi acromegaloide. In ceea ce priveste structura personalitatii, el are o dezvoltare emotionala intarzaiata, dar o inteligenta superioara. Adaptarea sa sexuala este nesatisfacatoare.

Conform acestor autori, migrenele apar pentru prima data cand pacientii pierd protectia caminului si trebuie sa faca fata singuri responsabilitatilor vietii independente. Autorii au observat la acesti pacienti o dependenta exagerata fata de mama, de care nu se pot elibera niciodata.

Olga Knopf a studiat 30 de pacienti, din care 22 erau femei. L-a descris ca apartinand tipului “goody-goody”: ambitios, rezervat, relaxat, foarte respectat, sensibil, dominator si lipsit de simtul umorului. Toate femeile aveau o slaba adaptare heterosexuala.

Nici unul dintre autorii mentionati nu merge insa cu descrierea mai departe de enumerarea anumitor trasaturi de personalitate izolate. Ei nu incearca sa distinga vreun pattern psihodinamic de baza.

O importanta mai mare o au studiile detaliate intreprinse de Fromm-Reichmann, care a tratat 8 pacienti cu migrena prin psihoterapie intensiva. Ea a descoperit ca la acesti pacienti pulsiunile ostile si invidia orientate initial impotriva unor personae remarcabile din punct de vedere intelectual erau ulterior intoarse impotriva propriului Sine, prin intermediul bine cunoscutelor mecanisme ale vinovatiei.

Harold Wolff a intreprins, pe langa studiul sau principal asupra fiziologiei crizelor de migrena, si studii detaliate asupra trasaturilor de personalitate caracteristice unor astfel de pacienti. El a subliniat existenta caracteristicilor compulsive, perfectionism, ambitie, competitivitate excesiva, rigiditate si incapacitatea da a delega responsabilitatea.

Conform lui Wolff, acesti pacienti manifesta atitudinea “vesnicului nemultumit”, care rezulta din incapacitatea lor de a tine pasul cu responsabilitatile asumate compulsive in scopul de a se ridica la nivelul standardului lor de perfectiune. Frustrarea acestei nazuinte genereaza la acesti pacienti o stare de tensiune si oboseala, pana cand un alt eveniment extern le va agrava permanenta nemultumire si va precipita astfel aparitia migrenei. H. Selinsky a ajuns la concluzii similare. Acest autor a subliniat si el importanta “luptei, a resenimentului si a anxietatii”. Migrena apare atunci cand pacientul este pus in fata unei sarcini care-i depaseste capacitatea.

Exista multe dovezi clinice ca un numar mare de pacienti suferinzi de migrena prezinta aparent atitudini specifice asa-numitelor personalitati compulsive. Cu toate acestea, o mai mare semnificatie o are uniformitatea factorilor emotionali precipitanti la acesti pacientilor. Majoritatea publicatiilor referitoare la psihologia migrenei, atat cele mai vechi, cat si de data recenta, mentioneaza prezenta pulsiunilor ostile refulate sau reprimate. […]

Psihanalistii care trateaza frecvent pacienti cu migrena in interviuri au in mod repetat ocazia sa observe in cadrul sedintei momentul initial sau final al crizei de migrena. Inceputul obisnuit al crizei de migrena il constituie o stare de furie refulata. Cel mai frapant este observarea incheierii bruste a crizei, aproape de la un minut la altul, dupa ce pacientul devine constient de furia refulata pana la momentul respectiv si o exprima prin cuvinte injurioase.

Extras din “Medicina psihosomatica”,
Franz Alexander, Editura Trei, 2008

Scrie un comentariu

Din categoria psihicul, tulburari