Arhive pe categorii: tulburari

Tulburarea de personalitate schizoida

Pacientii scizoizi si schizotipali traiesc frecvent la marginea societatii. Ei pot fi ridiculizati ca „ciudati”, „stranii” sau „neadaptati” sau pot fi doar lasati singuri sa-si continue o existenta solitara si idiosincratica. Izolarea si anhedonia lor pot sa-i faca pe altii sa le para rau pentru ei si sa incerce sa ajunga la ei. Frecvent insa, persoanele care fac asemenea gesturi renunta dupa ce au fost respinse in mod repetat. Membrii de familie pot deveni atat de exasperati, incat sa o forteze pe ruda lor schizoida sa inceapa un tratament. Parintii adolescentilor sau ai adultilor tineri pot sa-l aduca pe fiul lor sau sa o aduca pe fiica lor la psihiatru din grija legata de faptul ca copilul lor nu se bucura suficient de viata (Tstone, 1985). Alti pacienti schizoizi sau schizotipali cer tratament psihiatric din vointa proprie din cauza singuratatii dureroase.

Lumea interna a pacientului schizoid poate sa difere considerabil de aparenta lui exterioara. Intr-adevar, acesti oameni sunt frecvent un manunchi de contradictii. Akhtar (1987) a grupat aceste contradictii in manifestari aparente si manifestari ascunse: „Individul schizoid aparent este detasat, autosuficient, distrat, neinteresant, asexual si moral la un mod idiosincratic, in timp ce, pe ascuns, este deosebit de sensibil, cu mari nevoi emotionale, vigilent in mod acut, creativ, frecvent pervers si vulnerabil la coruptie” (p. 510). Aceste polaritati nu reflecta trasaturi constiente si inconstiente de personalitaete. Ele reprezinta mai degraba un clivaj sau o fragmentare a Sinelui in reprezentari ale Sinelui diferite care raman neintegrate.

Dintr-o perspectiva psihodinamica, desemnarea „schizoid” reflecta acest clivaj fundamental al Sinelui. Rezultatul este o identitate difuza – pacienti schizoizi nu sunt siguri cine sunt ei si se simt condusi de ganduri, sentimente, dorinte si nevoi extrem de conflictuale. Aceasta difuzie a identitatii face ca relatiile cu ceilalti sa fie problematice. Intr-adevar, poate ca trasatura cea mai pregnanta a pacientilor schizoizi sau schizotipali este aparenta lor lipsa de relatii cu altii.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Reclame

8 comentarii

Din categoria tulburari

Tulburarea de personalitate paranoida

Gandirea paranoida nu este patologica in si prin ea insasi.[…] pozitia paranoid-schizoida este o modalitate de baza de organizare a experientei care persista in psihicul uman in timpul intregului curs al ciclului vietii. In acest fel, gandurile si sentimentele periculoase sau neplacute sunt clivate, proiectate in afara si atribuite altora. Aceasta modalitate este usor accesibila in toate categoriile de experiente de grup, cum ar fi conventiile politice, evenimentele sportive si dinamica institutionala. In anumite conjuncturi istorice, culturi intregi au fost invadate de gandirea paranoida, ca in „vanatorile de vrajitoare” ale erei McCarthy in aceasta tara.[…]

Criteriile de diagnostic reflecta un fel de gandire care poate fi conceptualizat ca un stil cognitiv paranoid distinct (Shapiro, 1965). Acest stil de gandire se caracterizeaza printr-o cautate neobosita a unor intelesuri ascunse, a unor indicii pentru descoperirea „adevarului” in spatele aparentelor unei situatii. Ceea ce este evident, ceea ce este la suprafatta si ceea ce este aparent doar mascheaza realitaea. Aceasta cautare fara sfarsit implica o atentie instare de intensa hiperalerta, evidentiata printr-o suspiciozitate legata de aceasta monitorizare continua. Un individ paranoid scaneaza constant mediul inconjurator pentru orice este iesit din comun – un stil de gandire care cere o crestere considerabila a tensiunii fizice si emotionale. Pacientul paranoid este pur si simplu incapabil sa se relaxeze.

Gandirea paranoida se caracterizeaza printr-o lipsa de flexibilitate. Argumentul cel mai convingator nu va avea in general nici un impact asupra credintelor rigide si de neabatut ale persoanei paranoide. De fapt, persoanele care incearca sa discute cu cineva care are o tulburare de personalitate paranoida se vor trezi, pur si simplu, ca devenind tinta suspiciunii. Gandirea persoanei paranoide difera de cea a persoanei cu schizofrenie paranoida prin faptul ca nu este deliranta. De fapt, pacientii cu tulburare de personalitate paranoida tind sa aiba perceptii remarcabil de adecvate in legatura cu mediul lor. Totusi, judecata lor despre aceste perceptii este, in general, afectata. Realitatea insasi nu este distorsionata; mai degraba, semnificatia realitatii aparent este construita gresit (Shapiro, 1965). Acest stil cognitiv caracteristic poate fi greu de diagnosticat deoarece individul paranoid este frecvent tacut si suspicios. De fapt, chiar testele proiective pot identifica individul paranoid ca pe o persoana mai mult sau mai putin normala care este doar inhibata.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

3 comentarii

Din categoria tulburari

Fobiile

Tulburarile de anxietate alcatuiesc grupul cel mai frecvent intalnit in peisajul tulburarilor mintale (Regier et al., 1988), cele mai comune tulburari de anxietate fiind fobiile. Ele se impart in trei categorii:

1. Agorafobie fara istoric de tulburae de panica,
2. Fobii specifice
3. Fobie sociala

Intelegerea psihodinamica a fobiilor ilustreaza mecanismul nevrotic al formarii simptomelor. Cand gandurile interzise cu continut sexual sau agresiv, care pot fi aspru pedepsite, ameninta sa iasa din inconstient, anxietatea de semnal este activata, ceea ce duce la dezvoltarea a trei mecanisme de aparare: deplasare, proiectie si evitare (Nemiah, 1981). Aceste aparari elimina anxietatea prin refularea dorintei interzise, insa anxietatea este controlata cu pretul crearii unei nevroze fobice.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Un comentariu

Din categoria tulburari

Bulimia

Pacientele cu bulimie nervoasa se disting in general de cele cu anorexie nervoasa pe baza greutatii relativ normale si prezenta acceselor de supraalimentare si a eliminarii alimentelor. Pacientele emaciate care prezinta si accese de supraalimentare si de eliminare sunt frecvent clasificate ca anorexice, subgrupul bulimic (Hsu, 1986).

Datele care se acumuleaza sugereaza o legatura considerabila intre cele doua tulburari (Garner, et al. 1986). Cel putin 40%-50% ditnre toate pacietnele anorexice au si bulimie (Garfinkel et al., 1980; Hall et al., 1984; Hsu et al., 1079). Datele de urmarire pe termen lung sugereaza ca intr-o perioada lunga de timp, anorexia nervoasa poate sa se transforme in bulimie nervoasa, dar modelul invers este mult mai rar (Hsu, 1991).

De asemenea, bulimia nervoasa poate sa varieze in functei de dimensiunile personalitatii care implica controlul impulsului si reglarea afectului identificate de Westen si Harnden-Fischer (2001). Comorbiditatea poate si ea sa aiba un impact profund. Asa cum a observat cu elocinta Yager (1984).

Bulimia nu este o boala. Nici nu este un simplu obicei. Bulimia este eterogena si, precum pneumonia, poate sa rezulte dintr-o varietate de cauze. Am gasit util sa conceptualizez bulimia ca pe un obicei sau un model de comportament inradacinat intr-o personalitate, care la randul sau este inradacinata intr-un substrat biologic, si toate acestea inradacinate intr-o cultura in care bulimia pare a se dezvolta intr-un ritm crescut.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria tulburari

Anorexia

Denumirea anorexie nervoasa poate fi inselatoare, deoarece cuvantul anorexie implica faptul ca pierderea apetitului este problema centrala. Pecetea diagnostica a anorexiei nervoase este de fapt urmarirea fanatica a slabiciunii legata de o teama coplesitoare de a nu deveni grasa. Este frecvent folosita pentru a pune diagnosticul o reducere arbitrara de mai putin de 85% din greutatea corporala minima normala pentru o anumita varsta si greutate. Amenoreea este o trasatura proeminenta a anorexiei nervoase la femei. Desi 5%-10% dintre indivizii afectati sunt barbati, trasaturile lor clinice si psihodinamice sunt remarcabil de similare cu cele ale femeilor.

In ultimele cateva decade, studiile fructuoase ale lui Hilde Bruch (1973, 1978, 1982, 1987) au functioant ca un far in intuneric pentru clinicienii care trateaza pacienti anorexici. Ea a observat ca preocuparea cu mancarea si greutatea este o manifestare relativ tardiva, emblematica pentru o tulburare mai fundamentala a conceptiei despre sine.

Majoritatea pacientilor cu anorexie nervoasa au o puternica convingere ca ei sunt neputinciosi si ineficienti in mod evident. Boala apare frecvent la „fetele bune” care si-au petrecut viata incercand sa-si multumeasca parintii, pentru ca sa devina dintr-o data incapatanate si negativiste in adolescenta. Corpul este resimtit frecvent ca fiind separat de sine, ca si cum ar apartine parintilor. Acestor paciente le lipseste orice sens al autonomiei intr-atat, incat ele nici macar nu simt ca au controlul functiilor lor corporale. Postura de aparare premorbida de a fi o fetita perfecta apara de obicei impotriva unui sentiment subiacent de lipsa de valoare.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria tulburari

Depresia

Tulburarea drepresiva ca perturbare a dispozitiei bazele

Despresivul are o dispzitie trista, nu se mai poate bucura, nu mai poate spera, nu mai pune pret pe viitorul sau. Lumea isi pierde caracterul de provocare, lucrurile devin fade si gri. Unii bolnavi se simt ca si cu ar fi morti si impietriti si se plang de pierderea sentimentelor, de faptul de a fi uitat chiar sa planga. O mare parte prezinta, pe langa dispozitia depresiva, si o teama difuza, care este traita in primul rand ca frica in fata vietii si a indatoririlor. Unii se manifesta apatic, altii sunt disforici, iritabili, morocanosi, prost-dispusi, ceea ce ingreuneaza raporturile cu ei.

Inhibitia gandirii

Procesele gandirii depresivilor sunt neproductive si montone, se rezuma de regula la propria boala, fantezia si bogatia ideativa sunt mult reduse. Despresivul se poate concentra doar cu mare dificultate asupra unui lucru.

Scaderea initiativei, inhibitia psihomotorie

Forta initiativei depresivului este clar diminuata. Nu are elan, energie, nu are chef sa intreprinda nimic, spectrul intereselor se ingusteaza, totul devine prea mult pentru el, cel mai mic efort este de temut. Scaderea generala a fortei se exprima si in stilul de miscare: toate miscarile sunt ingreunate, incetinite, fara spontaneitate si elan.
Ca fenomen constrastant, s-a observat la un anumit tip de depresie o psihomotricitate agitata. Pacientii respectivi sunt nelinistiti si agitati. Nu pot sa stea linistiti, mainile sunt intr-o continua miscare, miscarile sunt fara tel. Un imbold golit de continut ii impinge pe cei in cauza spre activitati fara sens (citat dupa O. Benkert, 1977).

Afectarea vitalitatii

Diminuarea fortei initiativelor merge mana in mana cu prejudicierea sentimentului vital. Pacientii se simt obositi, fara putere si fara energie. Isi simt greutatea propriului corp ca pe o povara pe umeri, se plang de dureri difuze si senzatii de apasare si isi percep bratele si picioarele ca fiind grele ca de plumb. Este vorba mai ales despre perturbarea relatiei cu propria corporalitate.

Simptome vegetative

Simptomatologia vegetativa este o manifestare frecvent asociata cu boala depresiva. In cazul unei depresii latente este chiar unica manifestare care poate fi recunoscuta a unei depresii mascate.
Urmatoarele simptome vegetative se gasesc mai frecvent la depresivi: tulburari intestinale, senzatia de presiune abdominala, senzatia de apasare la nivelul capului, uscaciunea gurii, brahicardie sau tahicardie, extrasistole, „batai de inima”, alte tulburari cardiace, scaderea temperaturii, transpiratii sau frisoane, scaderea secretiilor lacrimale si sudorale, senzatie de ameteala, dureri de cap, dureri de stomac, constipatie, balonare, peirderea apetitului alimentar, scaderea ponderala, diminuarea functiei sexuale, amenoree, dureri de spate, dureri de aspect neuralgic (citat dupa O. Benkert, 1977).

Tulburari ale somnului, oscilatii diurne, suicidalitate

Una dintre cele mai frecvente manifestari asociate ale bolii depresive poate fi considerata tulburarea somnului. Adesea aceasta marcheaza debutul unui episod depresiv si se afla printre principalele acuze ale bolnavilor. Plangerile se refera la adormire sau la perioada ulterioara, atunci cand se trezesc in mijlocul noptii si nu mai pot sa readoarma. Dimineata se simt ca si cum nu ar fi dormit deloc si foarte obositi, „ca si cum nu au inchis un ochi”. Este vorba in special de „indispozitia matinala”, care se refera la faptul ca depresivul se simte deosebit de prost si de coplesit mai ales dimineata dupa trezire si inainte de pranz, manifestare caracteristica a starii depresive. Deoarece depresia trece drept „cea mai chinuitoare boala care se poate imagina” (Kielholz), nu este de mirare ca aproape fiecare depresiv are ganduri de sinucidere, simte pulsiuni autolitice si adesea face macar o tentativa de suicid.

Extras din „10 abordari psihoterapeutice ale depresiei”,
Dietmar Stiemerling, Editura Trei, 2006

Scrie un comentariu

Din categoria tulburari

Disfunctii sexuale

Tehnicile comportamentele au dominat domeniul tratamentului disfunctiilor sexuale timp indelungat, bazate mult pe munca fundamentala a lui Masters si Johnson (1970). Dupa entuziasmul initial, au aparut studii care au raportat rezultate oarecum mai moderate (Kilmann et al., 1986; O’Connor si Stern, 1972). Sexologii au recunoscut ca motivatia cuplurilor, starea relatiei lor conjugale si simptomele sexuale specifice au un impact mare asupra deciziei daca tehnicile comportamentale sunt eficiente (Lansky si Davenport, 1975). Problemele intrinseci fazei de dorinta, de exemplu, erau frecvent rezistente la terapia sexuala. Helen Singer Kaplan (1974, 1979, 1986) a dezvoltat un model sofisticat care combina tehnicile comportamentale cu abordarile dinamice.

Mai recent, aparitia unor medicamente pentru disfunctia erectila, cum ar fi Viagra (sildenafil citrat), a schimbat drastic practica terapiei sexuale. O ancheta recenta a revistelor majore din domeniu (Winton, 201) a gasit ca interesul in domeniul disfunctiilor sexuale s-a deplasat catre disfunctia erectila masculina. Multe dintre aceste probleme sunt usor tratabile cu medicatie, si a aparut recent un interes crescut in tratarea femeilor cu dorinta sexuala hipoactiva si disfunctie orgasmica cu bupropion cu eliberare prelungita (Modell et al., 2000; Segraves et al., 2001).

Clinicienii stiau de mult ca atunci cand o problema sexuala este plangerea pricipala intr-un interviu initial, ea este frecvent doar varful aisbergului. Aparitia medicatiei pentru disfunctia erectila a dus la nasterea unei varietati de probleme conjugale in cuplurile care ajunsesera la un echilibru mai mult sau mai putin stabil doar cu contacte sexuale ocazionale. Multe cupluri s-au trezit in situatia de a trebui sa renegocieze relatia lor maritala pentru a ajuta la clarificarea naturii problemelor legate de intimitate care fusesera mascate de disfunctia erectila. Unii barbati au inceput sa aiba legaturi extraconjugale deoarece nu mai erau anxiosi in legatura cu capacitatea lor de a atinge sau a mentine o erectie.

O data cu sprijinul acordat de celebritati agentilor pentru disfunctia erectila la televiziune si in reviste, ei au devenit un subiect care putea fi discutat in mod deschis. Au devenit astfel posibile eforturi de cercetare si mai mari. Barbatii au inca un termen de circa trei ani intre debutul problemelor erectile si cererea de tratament din cauza rusinii si a jenei resimtite in legatura cu simptomul (Moore et al., 2003). Indiferent daca exista cauze fizice legate de simptom, pentru multi barbati este o lovitura in autostima lor cand nu pot sustine un act sexual. De aceea, terapia maritala si terapia individuala conjugate pot fi totusi necesare, chiar daca sunt disponibile medicamente specifice. Mai mult decat atat, un procent semnificativ de barbati si de femei nu raspund la medicamentele folosite curent pentru disfunctia sexuala.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria sexualitatea, tulburari