Arhive pe categorii: tulburari

Torticollisul reprezinta o intoarcere sau inclinare a capului anormala

Torticollisul reprezinta o intoarcere sau inclinare a capului anormala, care nu poate fi inlaturata voluntar, adesea suprapusa peste un tremor, care se datoreaza unei activitati de durata unilaterale spontane a musculaturii de intoarcere a capului si a cefei. Crestere tonusului din muschii particulari, care decurge lent si care slabeste incet dupa multe secunde, miscarile care decurg lent, precum si stereotipia din desfasurare si localizare trebuie concepute ca hiperkinezii distone in cadrul unei boli extrapiramidale. Aceste miscari nu sunt declansate din reflex prin intinderi pasive, si nici nu e vorba de o crestere a tonusului in sensul unei spastici intr-o tulburare de motricitate centrala.

Contractia voluntara a muschilor antagonisti sau presiunea pasiva de catre o alta persoana sau de pacient nu pot inlatura miscarea distona a torticollisului. Ea scade in somn si sub narcoza. Simptomul se intensifica predominant la intentii de miscari, dar si la emotii, concentrarea atentiei si expunerea in public. Anumite abilitati, in care nu este nevoie de forta, ca de exemplu atingerea cu varful degetului a obrazului jumatatii fetei contralaterale, pot slabi sau inlatura miscarea anormala (efectul de magnet).

Dependenta genezei actuale a simptomului de influente ale mediului este o observatie clinica sigura, care a fost descrisa intr-un mod impresionant de Brautigam (1956). Cand sunt singuri, multi pacenti nu prezinta simptome. Intoarcerea involuntara a capului apare predominant atunci cand sunt receptate contacte vizuale nelinistitoare.

Este esential ce statut conferim acestor declansari, trebuind sa deosebim intre atribuirea de catre pacient si interpretarea specialistului pe baza datelor. Este dovedit ca astfel de persoana care sufera de simptome atat de evidente sunt nesigure si ca atunci cand sunt privite capul lor se intoarce si se inclina cu o forta mai mare si ca poate aparea si un usor tremor. Se produc temeri anticipatorii, care stimuleaza aparitia simptomului. Din perspectiva medicala, aceasta cauza partiala poate fi interpretata in mod diferit. Dupa parerea noastra, neintelegeri grave in dezbaterea psihogen versus somatogen s-au produs mai ales prin faptul ca, din cauza dependentei de influentele mediului ale acestei boli si a altor boli somatice, torticollisul a fost diagnosticat gresit ca “isteric”. Asupra acestui lucru a atras atentia Brautigam: “Dependenta de conditii situative este in mod sigur unul din motivele esentiale pentru care simtome extrapiramidale au fost considerate isterice” (1956, p.978). […]

Analistul poate sa utilizeze mijloacele de tehnica terapeutica peste tot unde anumite disponibilitati de reactie sunt intensificate printr-un cerc vicios – de exemplu, o teama de rusinare exagerata. Sansa de schimbare este data de faptul ca modurile de reactie nu sunt absolut fixate. Inca din primele intrevederi terapeutice, multe depind de intrebarea daca reusim sa descoperim impreuna cu pacientul influentele, descrise exemplar, ale trairii sale asupra desfasurarii simptomului, sau daca reusim sa luam observatiile sale ca punct de plecare ale reflectiei comune. Exprimat pe scurt in terminologia de specialitate, putem face afirmatia indrazneata ca la nici un barbat complexul oedipian nu dispare in intregime, ci “scade” numai si “solicita mereu … anumite moduri de dominare in cursul vietii” (Loewald 1980, p. 39). Multe date clinice si experimentale adunate de Greenberg si Fisher (1983) pledeaza pentru faptul ca barbatii sunt mai nesiguri decat femeile cu privire la integritatea lor corporala. Temeri vechi si nesigurante depasite pot fi actualizate prin probleme noi si pot fi intensificate prin temeri reale cu ocazia aparitiei de boli sematice, astfel incat manevrarea bolii este ingreunata. Acest aspect de principiu este valabil in aceeasi masura pentru femei si barbati, oricat ar fi de diferite temerile legate de corp la cele doua sexe. Este insa de inteles ca teama nejustificata de a avea o diformitate are la femei un alt fundal constient si inconstient decat la borbati. Formarea defectelor inchipuite ale imaginii de sine, in sensul larg al cuvantului, urmeaza tipologia fazelor de dezvltare psihosociale. Toti factorii care produc o nesiguranta a sentimentului de identitate se pot repercuta si asupra imaginii corporale. De ce intr-un caz defectele deplanse raman in planul constiintei de sine si in celalalt caz in planul aspectului corporal, este o intrebare dificila, pe care o inregistram ca atare.

Extras din “Tratat de psihanaliza contemporana”,
Helmut Thoma, Horst Kachele, Editura Trei, 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria tulburari

Bolnavul ar putea suferi de oscilatii de dispozitie

Bolnavul ar putea deci suferi de oscilatii de dispozitie pe care el nu le stapaneste sau de descurajare, din cauza careia isi simte energia paralizata, deoarece crede ca nu face nimic bine, fara sa inteleaga, sau de timiditate anxioasa printre straini. El poate percepe, fara sa inteleaga, faptul ca rezolvarea sarcinilor sale profesionale i se pare dificila, dar la fel i se pare si orice decizie mai serioasa si orice intreprindere. Intr-o zi – nu se stie de ce – a suferit un atac penibil de sentimente de angoasa si de atunci nu poate sa mearga singur pe strada sau cu trenul fara sa-si calce pe inima, a trebuit sa renunte probabil complet la ambele. Sau, ceea ce este foarte ciudat, gandurile sale merg pe cai proprii si nu se lasa abatute de vointa lui. Ele urmaresc probleme care lui ii sunt indiferente, dar de care insa nu se poate descotorosi. Simte ca i se impun de la sine sarcini forte ridicole, cum ar fi sa numere ferestrele de pe fatadele caselor si in ceea ce priveste unele activitati simple, cum ar fi dusul scrisorilor la posta sau inchiderea robinetului de gaz, el cade, la o clipa dupa ce le-a realizat, prada indoielii daca a facut-o cu adevarat. Acest lucru este poate numai suparator si deranjant, dar situatia devine insuportabila atunci cand pacientul nu poate sa respinga dintr-o data ideea ca a aruncat un copil sub rotile masinii, ca a impins un necunoscut de pe pod in apa sau cand trebuie sa ne intrebe daca nu este el criminal pe care il cauta politia, faptas al delictului descoperit astazi. Aceasta este absurd, el stie, el nu a facut niciodata nici un rau unui om, dar nici daca el ar fi intr-adevar criminalul cautat senzatia – sentimentul de culpabilitate – nu ar putea fi mai puternica. […]

Toate aceste persoane se recunosc bolnave si cauta medici de la care asteapta inlaturarea acestor tulburari nevrotice. Medicii introduc si categorii in care sa intre aceste suferinte. Ei le diagnosticheaza cu diferite nume: neurastenie, psihastenie, fobii, nevroza obsesionala, isterie. Ei cerceteaza organele care dau simptomele: inima, stomacul, intestinul, organele genitale ni le gasesc sanatoase. Ei sfatuiesc bolnavul sa-si intrerupa modul de viata obisnuit, prescriu distractii, proceduri puternice si medicamente tonice prin care se obtin usurari trecatoare – sau chiar nimic. In final bolnavii afla ca exista persoane care se ocupa in mod cu totul special de tratamentul unor astfel de suferinte si intra in tratament cu acestea.

Extras din “Tehnica psihanalizei (opere 11)”,
Sigmund Freud, Editura Trei, 2004

Scrie un comentariu

Din categoria psihanaliza, tulburari

Despre migrena

Importanta semnificatie etiologica a factorilor emotionali in migrena a fost recunoscuta de un numar mare de autori. Aceste observatii se refera pe de o parte la factorii precipitatori, iar pe de alta parte la trasaturile de personlitate caracteristice pacientilor predispusi sa aiba migrene.

Touraine si Draper au descris un tip de personalitate “constitutionala de baza”, caracteristica individului predispus la migrena. Sub aspect fizic, aceasta prezinta trasaturi acromegaloide. In ceea ce priveste structura personalitatii, el are o dezvoltare emotionala intarzaiata, dar o inteligenta superioara. Adaptarea sa sexuala este nesatisfacatoare.

Conform acestor autori, migrenele apar pentru prima data cand pacientii pierd protectia caminului si trebuie sa faca fata singuri responsabilitatilor vietii independente. Autorii au observat la acesti pacienti o dependenta exagerata fata de mama, de care nu se pot elibera niciodata.

Olga Knopf a studiat 30 de pacienti, din care 22 erau femei. L-a descris ca apartinand tipului “goody-goody”: ambitios, rezervat, relaxat, foarte respectat, sensibil, dominator si lipsit de simtul umorului. Toate femeile aveau o slaba adaptare heterosexuala.

Nici unul dintre autorii mentionati nu merge insa cu descrierea mai departe de enumerarea anumitor trasaturi de personalitate izolate. Ei nu incearca sa distinga vreun pattern psihodinamic de baza.

O importanta mai mare o au studiile detaliate intreprinse de Fromm-Reichmann, care a tratat 8 pacienti cu migrena prin psihoterapie intensiva. Ea a descoperit ca la acesti pacienti pulsiunile ostile si invidia orientate initial impotriva unor personae remarcabile din punct de vedere intelectual erau ulterior intoarse impotriva propriului Sine, prin intermediul bine cunoscutelor mecanisme ale vinovatiei.

Harold Wolff a intreprins, pe langa studiul sau principal asupra fiziologiei crizelor de migrena, si studii detaliate asupra trasaturilor de personalitate caracteristice unor astfel de pacienti. El a subliniat existenta caracteristicilor compulsive, perfectionism, ambitie, competitivitate excesiva, rigiditate si incapacitatea da a delega responsabilitatea.

Conform lui Wolff, acesti pacienti manifesta atitudinea “vesnicului nemultumit”, care rezulta din incapacitatea lor de a tine pasul cu responsabilitatile asumate compulsive in scopul de a se ridica la nivelul standardului lor de perfectiune. Frustrarea acestei nazuinte genereaza la acesti pacienti o stare de tensiune si oboseala, pana cand un alt eveniment extern le va agrava permanenta nemultumire si va precipita astfel aparitia migrenei. H. Selinsky a ajuns la concluzii similare. Acest autor a subliniat si el importanta “luptei, a resenimentului si a anxietatii”. Migrena apare atunci cand pacientul este pus in fata unei sarcini care-i depaseste capacitatea.

Exista multe dovezi clinice ca un numar mare de pacienti suferinzi de migrena prezinta aparent atitudini specifice asa-numitelor personalitati compulsive. Cu toate acestea, o mai mare semnificatie o are uniformitatea factorilor emotionali precipitanti la acesti pacientilor. Majoritatea publicatiilor referitoare la psihologia migrenei, atat cele mai vechi, cat si de data recenta, mentioneaza prezenta pulsiunilor ostile refulate sau reprimate. […]

Psihanalistii care trateaza frecvent pacienti cu migrena in interviuri au in mod repetat ocazia sa observe in cadrul sedintei momentul initial sau final al crizei de migrena. Inceputul obisnuit al crizei de migrena il constituie o stare de furie refulata. Cel mai frapant este observarea incheierii bruste a crizei, aproape de la un minut la altul, dupa ce pacientul devine constient de furia refulata pana la momentul respectiv si o exprima prin cuvinte injurioase.

Extras din “Medicina psihosomatica”,
Franz Alexander, Editura Trei, 2008

Scrie un comentariu

Din categoria psihicul, tulburari

Cum se formeaza simptomul?

Am putea folosi o povestioara pentru a vedea cum dorinta se va realiza in cele din urma, prin simptom si ca simptom. Mica poveste ar putea fi aceasta:

O persoana are o dorinta blocata. Prin urmare, persoana se simte dezamagita pentru ca nu a obtinut ceea ce a vrut. Furia este indreptata mereu spre o persoana – cineva anume – care a fost responsabila pentru blocarea dorintei. Mania indreptatita este intotdeauna produsa de sentimentele de neajutorare, neputinta sau dezamagire, in conditiile in care lipsa de control face ca furia sa fie, in cele mai multe cazuri, singurul mod de a-l recastiga. Dar la fel de frecvent, furia nu poate fi exprimata direct fata de acel cineva – persoana responsabila pentru acest sens, furia nu se poate instala decat intr-un loc in interior – in psihicul sau in inconstientul persoanei.

Iata acum un scurt dialog imaginar intre furie si dorinta blocata.

Furia ii spune dorintei:

–          Intru in preconstient, asa incat nici macar nu voi realiza ca sunt furioasa pe aceasta persoana, pe acest cineva care refuza sa-mi dea ceea ce vreau. Am motivele mele pentru care nu am fost in stare sa-l las sa afle ca sunt furioasa. Asa ca trebuie sa-mi ascund furia fata de acea persoana, acel cineva – si chiar sa nu recunosc nici fata de mine ca sunt furioasa.

Dorinta raspunde:

–          Si eu as vrea sa vin cu tine, pentru ca asa voi putea obtine ceea ce vreau.

Iar furia a spus:

–          Vino cu mine!

Si astfel, dorinta a sarit in spatele furiei si impreuna s-au cufundat, tot mai adanc in preconstient, si apoi in inconstient – direct in mijlocul aparatului psihic al perseanei.

Apoi, in sistemul inconstient, furia si dorinta alimenteaza furnalul inconstientului persoanei. Furia continua sa aprovizioneze furnalul, in vreme ce dorinta, care se afla deja in cuptor,este transformata in fumul care se ridica pe cosul furnalului.

Baza acestui cos e situata in furnalul partii inconstiente celei mai adanci a mintii/aparatului psihic. Pe masura ce fumul (dorinta transformata) se ridica pe cosul psihicului, el trece la nivelul subconstient al mintii, apoi atinge pragul constiintei si, in final, iese pe cos in viata  pe deplin constienta a persoanei. Dar acum, dorinta exista ca fum sub forma unui simptom, si nu in forma dorintei initiale care plecase la drum cu furia.

In plus, cat timp furia fata de cineva ramane in afara pragului constiintei persoanei – adica , in inconstient – simptomul ramane si el ca simptom. Ca sa ne intoarcem la mica noastra poveste, vom spune ca, atata vrema cat furia alimenteaza furnalul – adica, ramane inconstienta – dorinta va ramane sub forma unui simptom – chiar pentru totdeauna.

Numai cand furia fata de cineva anume devine constienta, simptomul poate disparea. Cu alte cuvinte, atunci cand furia fata de un cineva anume iese din inconstient si atinge pragul constiintei, persoana devenind constienta de furia ei si identificand pe acel cineva caruia ii este adresata aceasta furie, numai atunci va disparea fumul. Disparitia furiei din inconstient inseamna disparitia simptomului.

Persoana care isi constientizeaza furia, dar refuza sa se confrunte cu acel cineva nu va avea un simptom. Totusi, daca simptomul mai lasa unele urme, ele nu vor fi importante, disparand dupa o scurta perioada de timp.

Extras din “4 pasi catre linistirea sufletului”,
Henry Kellerman, Editura Trei, 2008

Scrie un comentariu

Din categoria psihanaliza, psihicul, tulburari

Tulburarea de personalitate de tip borderline

Pacientii borderline se consuma cu stabilirea de relatii exclusive unu la unu, fara nici un fel de risc de abandon. Ei pot cere astfel de relatii cu un aer de intreptatire care-i copleseste si-i indeparteaza pe ceilalti. Mai mult, cand chiar devin apropiati cu o alta persoana, se activeaza un set de anxietati. Pe de o parte, ei incep sa se ingrijoreze ca vor fi inghititi de cealalta persoana si-si vor pierde propria identitate in aceasta fantasma primitiva de fuziune. Pe de alta parte, ei simt anxietatea balansand catre panica in legatura cu convingerea ca sunt pe punctul de a fi respinsi si abandonati in orice moment. Cu scopul de a nu ramane singuri, pacientii borderline pot recurge la venesectie sau alte gesturi suicidare, sperand sa obtina ajutorul persoanei de care sunt atasati.

In contextul relatiilor interpersonale, pot sa apara si distorsiuni cognitive, cum ar fi gandire cvasipsihotica (definita prin prezenta unor dificultati tranzitorii, circumscrise si/sau atipice in testarea realitatii). Perceptiile aproape delirante de abandon de catre cei iubiti sunt frecvente, si regresiile de transfer psihotice pot aparea cand pacientul devin atasati de terapeutii lor. Clinicienii care sunt amatori ai acestei puneri in scena caleidoscopice a unor stari schimbatoare ale Eului sunt inclinati catre o varietate de reactii intense contratransferentiale, cuprinzand fantasme de salvare, sentimente de vinovatie, transgresari ale limitelor profesionale, furie si ura, anxietate si teroare si sentimente profunde de neputinta (Gabbard, 1993; Gabbard si Wilkinson, 1994).

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria tulburari

Tulburarea de personalitate de tip narcisic

In comedia lui Shakespeare este evident, atat pentru Olivia, cat si pentru public, ca dragostea pentru sine a lui Malvolio si tendinta lui de a trai micile desconsiderari ca pe atacuri devastatoare sunt semne ca acesta este „bolnav”. In practica psihiatrica contemporana, totusi, distinctia intre gradele sanatoase si cele patologice de narcisism este dificila. O anumita masura de dragoste de sine nu este doar normala, ci si de dorit. Totusi, delimitarea clara pe linia continuum-ului consideratiei de sine a momentului in care narcisismul sanatos devine patologic nu este usor de identificat.[…]

Formele patologice de narcisism sunt mai usor de identificat dupa calitatea relatiilor individului. Incapacitatea acestor oameni de a iubi este o tragedie care le afecteaza viata. Relatiile interpersonale sanatoase pot fi recunoscute dupa calitati, cum ar fi empatia si grija fata de sentimentele altora, un interes real fata de ideile altora, abilitatea de a tolera ambivalenta in relatii de lunga durata fara a renunta si capacitatea de a constientiza contributia proprie a cuiva in conflicte interpersonale. Oamenii cu relatii caracterizate de aceste calitati se pot folosi la un moment dat pe altii pentru a-si satisface propriile dorinte, dar aceasta tendinta apare in contextul mai larg al relationarii interpersonale sensibile, mai degraba decat in stilul pervaziv de interactiune cu alte persoane.

Pe de alta parte, persoana cu tulburare de personalitate narcisica abordeaza oamenii ca pe obiecte care sunt folosite pana la epuizare si apoi abandonate conform nevoilor acesteia, fara nici un fel de considerare fata de sentimentele lor. Oamenii nu sunt vazuti ca avand o existenta separata sau avand propriile lor nevoi. Individul cu tulburare de personalitate narcisica incheie in mod frecvent o relatie la scurt timp, de obicei cand cealalta persoana incepe sa emita pretentii legate de nevoile ei proprii. Cel mai important, astfel de relatii in mod clar „nu merg” in termenii abilitatii narcisistului de a mentine propria stima de sine (Stolorw, 1975).

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria tulburari

Tulburarea de personalitate histrionica

Natura puternic ateoretica a criteriilor tulburarii de personalitate in DSM-IV-TR este deosebit de problematica atunci cand luam in considerare pacientii cu tendinte isterice sau histrionice. Pentru a determina tratamentul apropiat pentru acest grup divers de pacienti, o evaluare psihodinamica atenta este mult mai cruciala decat o catalogare descriptiva a comportamentelor manifeste. O sursa primara de confuzie in literatura corelata a fost constituita de tendinta de a pune baza pe cacteristicile comportamentale in locul intelegerii psihodinamice.[…]

Ceea ce pare a lega persoanele isterice si histrionice este o suprapunere in ceea ce priveste caracteristicile comportamentale aparente, cum ar fi emotivitatea labila si superficiala, cautarea atentiei, functionarea sexuala perturbata, dependenta si neputinta si autodramatizarea. Aceste calitati au ajuns sa fie asociate cu folosirea termenului „isteric” de catre persoane nespecializate pentru a desemna hiperreactia dramatica. Paradoxul este ca aceste caracteristici sunt mult mai tipice pentru pacientii histrionici decat pentru cei isterici. Asa cum a observat Wallerstein (1980-1981): „Cei care, din punct de vedere comportamental, par isterici in sensul tipului de caracter isteric dramatic sau flamboiant sunt chiar aceia care arata mai putin isterici in sensul dinamicii istericului „bun” sau „adevarat” (p. 540). Zetzel (1968) a observat in mod similar ca „asa-numitii isterici buni” cu aparenta isterica florida sunt frecvent luati gresit drept pacienti isterici analizabili, de nivel inalt, desi sunt de fapt organizati primitiv si dificil de analizat, pacientii la care ma refer ca avand o tulburare de personalitate histrionica.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria tulburari