Arhive pe categorii: sexualitatea

Comportamentul provocator

Te comporti astfel incat sa-i determini pe ceilalti sa-ti faca ceva. Daca finalul este unul sexual, daca esti agresat, i-ai incitat sa te faca sa suferi, posibil sa te pedepseasca, pentru a-ti diminua vinovatia resimtita.

Pe perioada formarii mele in psihiatria generala, unii rezidenti isi aratau dispretul fata de indivizii provocatori, numindu-i “excitatori ai inconstientului”. De exemplu, “vanatorii” sexuali au gasit diferite moduri de manipulare pentru a-si convinge victimele vulnerabile sa se angajeze in activitati sexuale.

De regula, se presupune ca persoanele atractive sau cu un comportament seductiv sunt intrucatva constiente de ceea ce fac si ca urmaresc un scop precis. Insa exista si situatii in care provocatorul (sau provocatoarea) este relativ surprins(a) de excitatia pe care o trezeste in celalalt – datorita activitatii unor aparari inconstiente, printre care provocarea interesului sexual in celalalt, insotita uneori si de negarea efectelor reale ale comportamentului sau.

In 2002, un coleg a relatat o consultatie atipica avuta cu o pacienta foarte atractiva, care s-a plans de faptul ca toti barbatii intalniti pareau sa isi manifeste imediat interesul sexual fata de ea. Un aspect particular era ca ea purta la birou o bluza trasparenta fara sutien. La un moment dat, terapeutul a sugerat discret ca pacienta parea sa nu realizeze ca problema sa putea fi legata de modul sau de a se imbraca. La inceput aceasta s-a aparat, rationalizand ca bluzele transparente erau “la moda”. Cu toate acestea, a inteles curand ca explicatia era o rationalizare si ca inconstient le provoca celorlalti interesul sexual, in timp ce dorintele sale exhibitioniste ramaneau in afara campului constiintei. Ea si-a imbracat haina, ramanand astfel pentru tot restul consultatiei.

Este posibil ca indivizii masochisti, ce isi provoaca suferinta, sa incerce sa se elibereze de vinovatie, desi motivatiile autopedepsirii pot avea la baza si alte dinamici (Novick & Novick, 1996). Printre numeroasele motive, se pot numara:

– Controlul asupra momentului producerii unei experiente neplacute, de care se tem (transformarea pasivitatii in activitate)

– Dovedirea prin procrastinare (amanare) ca pot, in mod repetat, face fata unor situatii neplacute, in care il fac pe celalalt sa astepte si sa-i declanseze astfel iritarea

– Impiedicarea accesului in constiinta al pulsiunilor distructive indreptate catre o victima – identificarea cu victima (MacGregor, 1991)

– Repetarea inconstienta, in forma simbolica, a traumelor anterioare, pentru a se convinge de veridicitatea ideilor magice (gandirea magica) si a raspunde diferit la evenimentul traumatic (“punerea in act” a conflictelor transferentiale)

– Provocarea ostilitatilor si criticismului din partea semenilor, care de fapt reprezinta propriile sentimente resimtite la adresa acestora

– Fantasma ca fac inofensiva o persoana care le provoaca angoasa (Loewenstein [1957] seducerea agresorului)

– Comportamentul adeziv fata de un iubit narcisic sau sadic, pentru a controla propria anxietate si depresie legate de pierderea acestuia

– Provocarea luptelor pentru putere, in scopul evitarii unor dorinte sexuale conflictuale (regresia libidinala anala)

– “Imblanzirea” unor figuri autoritare, astfel incat sa obtina magic “puterea falica” a acestora (identificarea cu obiectul idealizat, implicand ceea ce Greenacre [1956] a denumit “Fascinatie a penisului” patologica)

– Crearea sau impiedicarea la nivel inconstient a fuziunii identitatilor (adica dintre reprezentarea sinelui si cea a obiectului), datorata unei slabe diferentieri a sinelui de obiect si conflictelor privind distanta emotionala (Akhtar, 1994)

– Transformarea pulsiunilor, astfel ca suferinta capata, la nivel simbolic, o semnificatie sexuala (Freud, 1919)

– Obtinerea simbolica a unei gratificari orale sau genitale din partea celui care ii face sa sufere, asociata cu ideea ca acesta ii iubeste (aparare versus pierderea iubirii)

– Diminuarea vinovatiei legata de sexualitate, astfel incat excitarea sexuala sa le poata produce placere.

Extras din “101 aparari. Cum se autoprotejeaza mintea”,
Jerome S. Blackman, Editura Trei, 2009

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria psihanaliza, psihicul, sexualitatea

Barbatii sunt dificili

Barbatii sunt dificili. La suprafata, sunt adeseori distanti si-ti dau impresia ca nu poti avea incredere in ei. Sau par galagiosi si insuportabili. Si, daca incerci sa-i cunosti mai bine, lucrurile se agraveaza – de multe ori se inchid in ei si devin de nepatruns. Spre deosebire de femei, care sunt in general dispuse sa vorbeasca despre propriile sentiment, pentru majoritatea barbatilor acesta este un demers extrem de dificil. Dar cand, in cele din urma, reusesc sa se deschida, scot intotdeauna la iveala un eu intern plin de dramatism, curajos si uluitor de vulnerabil. […]

Motivul pentru care barbatii vin la sedintele de psihoterapie si subiectele despre care ajung sa vorbeasca sunt doua lucruri complet diferite. In primul rand, la inceputul terapiei barbatii nu vorbesc deloc – adica nu spun nimic semnificativ sau interesant. Intr-o anumita masura, barbatii vin la aceste sedinte pentru ca nu vorbesc. Atat timp cat, la nivelul inconstientului, filosofia lor le spune ca vorbele nu au nici o valoare si ca faptele spun mai mult decat vorbele, barbatii intra in terapie ca si cum s-ar urca la volan: decat sa intrebe incotro sa o ia, prefera sa mearga pana ajung intr-o fundatura, se ratacesc sau au un accident. Si nici atunci nu vor cere ajutorul cuiva: de obicei, unul dintre pasagerii aflati in masina o va face in locul lor.

Iata motivul pentru care multi dintre pacinentii mei se strecoara timid in cabinetul meu pentru prima consultatie, dupa vreo actiune distructiva si/sau dupa ce au fost impinsi de la spate de sotie sau iubita. In acest al doilea caz, sunt adeseori “tarati” in birou pentru ca refuza sa comunice sau pentru ca singurele modalitati de comunicare pe care le utilizeaza sunt accesele de furie sau alte iesiri dizgratioase. Uneori sunt fortati sa vina, pentru aceleasi motive, nu de partenerul de viata, ci de un coleg de serviciu sau de un sef. De multe ori, asta implica un ultimatum – amentintarea cu divortul sau concedierea.

Exista si barbati aflati in cautarea unui tratament pentru probleme sau aspecte similare cu cele ale femeilor – depresie, anxietate, dificultati in relatiile de cuplu, – dar majoritatea vin la psihoterapie cu dileme strict masculine si intr-un stil clar masculin. Nu este de mirare ca cercetarile arata ca barbatii sunt mai predispusi la fenomene gen alcoolism, consum de droguri, comportamente antisociale. Dar, in cabinetul meu, nici chiar barbatii care nu intra in aceasta schema de diagnostic – adica majoritatea pacientilor mei – nu pot fi confundati cu o femeie.

Multi dintre cei care vin la mine din proprie initiativa trec printr-o criza legata de locul de munca: concedierea sau “restructuratea” sunt experiente traumatizante pentru majoritatea barbatilor. Simpla impresie ca ar putea da gres, ca sa nu mai pomenim situatiile de esec real, poate provoca o criza. Barbatii vin in cabinetul meu si pentru alte motive legate de munca, de pilda dificultatea de a lua decizii, implicatea in conflicte politice costisitoare, sentimentul ca sunt persecutati de firma, plictiseala sau faptul ca nu le place activitatea desfasurata. […]

In cele din urma, multi barbati doresc o terapie pentru ceea ce cred ei ca ar fi simptome sexuale. Impotenta, ejacularea precoce, fanteziile sexuale deranjante, intrebarile legate de identitatea sexuala, infidelitatea, impulsivitatea sau compulsivitatea sexuala sunt cele mai frecvente “probleme principale”. In acest grup intra cei care se tem atat de tare de dificultatile pe care le au, incat, luni in sir, nici nu spun de ce au apelat la terapie.

Extras din “Daca barbatii ar vorbi”,
Alon Gratch, Editura Trei, 2007

Un comentariu

Din categoria relatia, sexualitatea

Un pic despre complexul castrarii

Complexul castrarii este o constelatie de convingeri si trairi afective din copilarie legate de începuturile constientizarii unei identitati sexuale fixe. Între ele se includ, pentru baiat, convingerea ca mama a avut candva penis, ca i a fost taiat de tata sau de un înlocuitor al tatalui si ca propriul sau organ sexual ar putea fi supus acestei sorti cumplite.

Trairile afective merg de la refuzul initial de a crede o idee atat de absurda la sfidare revoltata si pana la angoasa acuta si în final capitulare. La fel ca în cazul complexului Oedip, efectele angoasei de castrare se împletesc în tesatura vietii într o maniera unica pentru fiecare persoana si felul în care copilul se confrunta cu ideea castrarii are implicatii profunde pentru viitorul sau. Ea poate fi negata, deplasata, proiectata, sexualizata sau întoarsa asupra propriei persoane.

La fetita exista convingerea suplimentara ca a avut candva un penis care i a fost îndepartat brutal si pe nedrept. Repercusiunile acestei castrari imaginare pot fi simtamintele acute de pierdere sau o senzatie tulburatoare de vatamare a corpului. […]

Freud a scris despre castrare în istoria cazului „Micului Hans“ în 1909 si a folosit pentru prima oara termenul „complex de castrare“ în lucrarea „Despre teoriile sexuale infantile“ (1908). El a ajuns sa dea nastere acestui concept, cel mai controversat si mai greu de crezut dintre conceptele sale, bazandu se pe ceea ce a aflat de la copii.

În ultimul deceniu din viata lui Freud, angoasa de castrare a capatat tot mai multa importanta; ea a început sa înghita treptat celelalte angoase si „situatii de pericol“ ca separareapierderea iubirii si moartea, pe care el le postulase ca piatra unghiulara a psihanalizei în 1926 si care pareau, prin comparatie, de un maxim bun simt. La vremea ultimei sale scrieri majore, complexul castrarii aproape fuzionase cu complexul Oedip si avea importanta egala cu acesta.

„Sub influenta complexului castrarii, scrie Freud, baietelul traieste cea mai puternica trauma din frageda sa viata.“ El continua:

Rezultatele amenintarii cu castrarea sunt numeroase si incalculabile; ele afecteaza întregul ansamblu al relatiilor baiatului cu tatal si mama sa si, ulterior, cu barbatii si femeile în general.

Complexul Oedip era descris candva ca fiind reprezentat de „atitudinile afective“ ale copilului fata de parintii si fratii sai; acum, aceste relatii sunt la randul lor motivate si organizate de complexul castrarii. „Întreaga situatie poate fi privita, probabil, drept experienta centrala a anilor copilariei“, spune Freud.

Extras din “Castration”, Ivan Ward, Icon Books

Traducere de Anacaona Mîndrilă

4 comentarii

Din categoria psihicul, relatia, sexualitatea

Am trecut si eu prin complexul Oedip?

Sigmund Freud a elaborat ideea complexului Oedip pe la începutul secolului al XX‑lea. El s‑a inspirat din propria experienta clinica, din analiza personala si din ciclul de piese de teatru ale lui Sofocle, mai cu seama din Oedip Rege, în care Oedip îsi ucide tatal si se casatoreste cu mama sa, lucru cu consecinte dezastruoase – adica Oedip încalca tabuul incestului, declansand astfel tragedia.

În practica, complexul Oedip presupune ca între trei si sase ani, copiii traiesc sentimente intense de dragoste fata de unul din parinti si cauta sa‑l posede în exclusivitate, si în acelasi timp au simtaminte negative puternice fata de celalalt parinte.

Baietii îsi iubesc mama si îsi urasc tatal. Fetele fac si ele acelasi lucru, numai ca îsi îndreapta ura catre mama si încearca sa‑si posede tatal. La nivel inconstient, simtamintele au caracter sexual fata de parintele dorit si criminal fata de cel de acelasi sex. Daca totul merge bine în dezvoltarea psihica, copilul ajunge sa înteleaga ce beneficii îi aduce uniunea parintilor si învata sa contina sentimentele posesive si ostile.

Din rezolvarea complexului Oedip se naste constiinta sau „Supraeul“. Copiii învata sa nu actioneze sub imboldul impulsurilor violente si sa se supuna regulilor civilizatiei si conventiilor culturii si societatii, tabuul incestului fiind cel mai esential dintre ele. Simtamintele oedipiene intense reapar în adolescenta, cand tinerii sunt de obicei rebeli, fac experimente cu identitatea lor sexuala si le creeaza parintilor probleme, uneori chiar foarte serioase. Sa ne gandim la chinuitoarea lipsa de comunicare dintre James Dean si tatal lui în filmul Rebel fara cauza (1955) sau la esuarea fara speranta a comunicarii dintre tata si fiica, precum si dintre fiul vecinului si tatal acestuia, din filmul American Beauty (1999).

Oamenii care nu‑si rezolva cu succes complexul Oedip raman imaturi, incapabili de a merge mai departe, se simt în permanenta legati de unul sau de ambii parinti, îsi manifesta în comportament dificultatile psihologice în loc sa si le rezolve si/sau stagneaza în cariera si în viata relationala, îsi controleaza defectuos impulsurile, au probleme cu autoritatea si cad prada tuturor felurilor de neplaceri si buclucuri.

Sa ne gandim la viata descurajant de problematica a lui Brick Pollitt (interpretat de Paul Newman) în relatia cu sotia sa (Elizabeth Taylor) si cu batranul sau tata, „Big Daddy“ (Burl Ives), în ecranizarea piesei lui Tennessee Williams, „Pisica pe acoperisul fierbinte“ (1955), difuzata în 1958. Vicisitudinile unui complex oedipian nerezolvat se transmit adesea de la o generatie la alta.

Relatia proasta a individului cu unul sau cu ambii parinti face si mai dificil propriul rolul de parinte. Unii sustin si faptul ca vicisitudinile complexului Oedip afecteaza orientarea sexuala. Un atasament prea puternic fata de o mama dominatoare, asociat cu un tata prea slab sau absent, constituie un factor de însemnatate fundamentala în etiologia homosexualitatii masculine din Suddenly Last Summer (1958), alta piesa a lui Tennessee Williams. Exista persoane care contesta aprig aceasta conexiune.

Sunt probleme importante, pe care Freud le‑a prezentat în Disconfort în cultura (1930) si care furnizeaza fundamentele istorice si emotionale ale culturii, legii, civilizatiei si bunei cuviinte. Înca o data, care sunt elementele de baza? Mai întai, este triunghiul oedipian, în care un copil aflat între trei si sase ani doreste acces exclusiv – fizic, emotional si intelectual – la parintele de sex opus si trebuie sa accepte drepturile anterioare ale parintelui de acelasi sex.

Copilul se teme de razbunare si ajunge în scurt timp sa simta vinovatie pentru dorinta sa incestuoasa si impulsurile sale criminale. Vinovatia scoate la iveala prezenta Supraeului, pe care Freud îl descrie ca mostenire a complexului Oedip. Toata povestea se reia în adolescenta, raportata la sexualitate si autoritate, si poate sa reapara atunci cand moare unul din parinti.

Pacientii care nu au traversat cu succes aceste rituri de trecere au problemele oedipiene nerezolvate. Una dintre cele mai mari, care inhiba împlinirea si satisfactia, este teama de a‑si depasi parintele, care duce la teama de razbunare pentru asa‑numitul „triumf oedipian“. O alta este riscul de a crede ca poti fi adult fara a te maturiza afectiv, asteptand rezolvari magice sau de basm la problemele vietii.

Extras din “Oedipus Complex”, Robert M. Young, Icon Books

Traducere de Cristina Spataru

3 comentarii

Din categoria psihicul, relatia, sexualitatea

Disfunctii sexuale

Tehnicile comportamentele au dominat domeniul tratamentului disfunctiilor sexuale timp indelungat, bazate mult pe munca fundamentala a lui Masters si Johnson (1970). Dupa entuziasmul initial, au aparut studii care au raportat rezultate oarecum mai moderate (Kilmann et al., 1986; O’Connor si Stern, 1972). Sexologii au recunoscut ca motivatia cuplurilor, starea relatiei lor conjugale si simptomele sexuale specifice au un impact mare asupra deciziei daca tehnicile comportamentale sunt eficiente (Lansky si Davenport, 1975). Problemele intrinseci fazei de dorinta, de exemplu, erau frecvent rezistente la terapia sexuala. Helen Singer Kaplan (1974, 1979, 1986) a dezvoltat un model sofisticat care combina tehnicile comportamentale cu abordarile dinamice.

Mai recent, aparitia unor medicamente pentru disfunctia erectila, cum ar fi Viagra (sildenafil citrat), a schimbat drastic practica terapiei sexuale. O ancheta recenta a revistelor majore din domeniu (Winton, 201) a gasit ca interesul in domeniul disfunctiilor sexuale s-a deplasat catre disfunctia erectila masculina. Multe dintre aceste probleme sunt usor tratabile cu medicatie, si a aparut recent un interes crescut in tratarea femeilor cu dorinta sexuala hipoactiva si disfunctie orgasmica cu bupropion cu eliberare prelungita (Modell et al., 2000; Segraves et al., 2001).

Clinicienii stiau de mult ca atunci cand o problema sexuala este plangerea pricipala intr-un interviu initial, ea este frecvent doar varful aisbergului. Aparitia medicatiei pentru disfunctia erectila a dus la nasterea unei varietati de probleme conjugale in cuplurile care ajunsesera la un echilibru mai mult sau mai putin stabil doar cu contacte sexuale ocazionale. Multe cupluri s-au trezit in situatia de a trebui sa renegocieze relatia lor maritala pentru a ajuta la clarificarea naturii problemelor legate de intimitate care fusesera mascate de disfunctia erectila. Unii barbati au inceput sa aiba legaturi extraconjugale deoarece nu mai erau anxiosi in legatura cu capacitatea lor de a atinge sau a mentine o erectie.

O data cu sprijinul acordat de celebritati agentilor pentru disfunctia erectila la televiziune si in reviste, ei au devenit un subiect care putea fi discutat in mod deschis. Au devenit astfel posibile eforturi de cercetare si mai mari. Barbatii au inca un termen de circa trei ani intre debutul problemelor erectile si cererea de tratament din cauza rusinii si a jenei resimtite in legatura cu simptomul (Moore et al., 2003). Indiferent daca exista cauze fizice legate de simptom, pentru multi barbati este o lovitura in autostima lor cand nu pot sustine un act sexual. De aceea, terapia maritala si terapia individuala conjugate pot fi totusi necesare, chiar daca sunt disponibile medicamente specifice. Mai mult decat atat, un procent semnificativ de barbati si de femei nu raspund la medicamentele folosite curent pentru disfunctia sexuala.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria sexualitatea, tulburari