Arhive pe categorii: psihicul

Comportamentul provocator

Te comporti astfel incat sa-i determini pe ceilalti sa-ti faca ceva. Daca finalul este unul sexual, daca esti agresat, i-ai incitat sa te faca sa suferi, posibil sa te pedepseasca, pentru a-ti diminua vinovatia resimtita.

Pe perioada formarii mele in psihiatria generala, unii rezidenti isi aratau dispretul fata de indivizii provocatori, numindu-i “excitatori ai inconstientului”. De exemplu, “vanatorii” sexuali au gasit diferite moduri de manipulare pentru a-si convinge victimele vulnerabile sa se angajeze in activitati sexuale.

De regula, se presupune ca persoanele atractive sau cu un comportament seductiv sunt intrucatva constiente de ceea ce fac si ca urmaresc un scop precis. Insa exista si situatii in care provocatorul (sau provocatoarea) este relativ surprins(a) de excitatia pe care o trezeste in celalalt – datorita activitatii unor aparari inconstiente, printre care provocarea interesului sexual in celalalt, insotita uneori si de negarea efectelor reale ale comportamentului sau.

In 2002, un coleg a relatat o consultatie atipica avuta cu o pacienta foarte atractiva, care s-a plans de faptul ca toti barbatii intalniti pareau sa isi manifeste imediat interesul sexual fata de ea. Un aspect particular era ca ea purta la birou o bluza trasparenta fara sutien. La un moment dat, terapeutul a sugerat discret ca pacienta parea sa nu realizeze ca problema sa putea fi legata de modul sau de a se imbraca. La inceput aceasta s-a aparat, rationalizand ca bluzele transparente erau “la moda”. Cu toate acestea, a inteles curand ca explicatia era o rationalizare si ca inconstient le provoca celorlalti interesul sexual, in timp ce dorintele sale exhibitioniste ramaneau in afara campului constiintei. Ea si-a imbracat haina, ramanand astfel pentru tot restul consultatiei.

Este posibil ca indivizii masochisti, ce isi provoaca suferinta, sa incerce sa se elibereze de vinovatie, desi motivatiile autopedepsirii pot avea la baza si alte dinamici (Novick & Novick, 1996). Printre numeroasele motive, se pot numara:

– Controlul asupra momentului producerii unei experiente neplacute, de care se tem (transformarea pasivitatii in activitate)

– Dovedirea prin procrastinare (amanare) ca pot, in mod repetat, face fata unor situatii neplacute, in care il fac pe celalalt sa astepte si sa-i declanseze astfel iritarea

– Impiedicarea accesului in constiinta al pulsiunilor distructive indreptate catre o victima – identificarea cu victima (MacGregor, 1991)

– Repetarea inconstienta, in forma simbolica, a traumelor anterioare, pentru a se convinge de veridicitatea ideilor magice (gandirea magica) si a raspunde diferit la evenimentul traumatic (“punerea in act” a conflictelor transferentiale)

– Provocarea ostilitatilor si criticismului din partea semenilor, care de fapt reprezinta propriile sentimente resimtite la adresa acestora

– Fantasma ca fac inofensiva o persoana care le provoaca angoasa (Loewenstein [1957] seducerea agresorului)

– Comportamentul adeziv fata de un iubit narcisic sau sadic, pentru a controla propria anxietate si depresie legate de pierderea acestuia

– Provocarea luptelor pentru putere, in scopul evitarii unor dorinte sexuale conflictuale (regresia libidinala anala)

– “Imblanzirea” unor figuri autoritare, astfel incat sa obtina magic “puterea falica” a acestora (identificarea cu obiectul idealizat, implicand ceea ce Greenacre [1956] a denumit “Fascinatie a penisului” patologica)

– Crearea sau impiedicarea la nivel inconstient a fuziunii identitatilor (adica dintre reprezentarea sinelui si cea a obiectului), datorata unei slabe diferentieri a sinelui de obiect si conflictelor privind distanta emotionala (Akhtar, 1994)

– Transformarea pulsiunilor, astfel ca suferinta capata, la nivel simbolic, o semnificatie sexuala (Freud, 1919)

– Obtinerea simbolica a unei gratificari orale sau genitale din partea celui care ii face sa sufere, asociata cu ideea ca acesta ii iubeste (aparare versus pierderea iubirii)

– Diminuarea vinovatiei legata de sexualitate, astfel incat excitarea sexuala sa le poata produce placere.

Extras din “101 aparari. Cum se autoprotejeaza mintea”,
Jerome S. Blackman, Editura Trei, 2009

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria psihanaliza, psihicul, sexualitatea

Agresivitatea pasiva si mânia latenta

Ben s-a plans ca fusese trecut cu vederea la promovari. Seful lui i-a spus: “Nu mi se pare ca ai fi capabil sa faci fata responsabilitatii”. Dar Ben a continuat sa se planga si, in cele din urma, seful i-a dat totusi un mic proiect de care sa se ocupe, ca o sansa pentru a-si demonstra capacitatile.

Proiect care, Ben nedandu-si seama ca este pus la incercare, a tot stat nedeschis pe biroul lui, adunand praful. Cand seful i-a reprosat ca nu l-a predat la timp, Ben a replicat: “Nu mi-ai spus cand trebuia sa fie gata. Plus ca, pe langa asta, mai aveam de terminat si celelalte sarcini de serviciu”. Lui Ben ii parea bine, in forul lui interior, ca se razbunase pe sef, facandu-l sa apara nepregatit la o sedinta. Dar banuiti cine n-a obtinut nici acum o promovare? Pai, fireste, cine altul decat Ben, care a pus-o pe seama incompetentei sefului lui, in loc sa-si vada propria vina. Nefacand nimic, Ben a creat o problema, s-a considerat o victima si s-a razbunat pe seful lui. Toate aceste stari negative: refuz, resentimente si razbunare au avut ca punct de pornire pasivitatea – faptul ca persoana in cauza n-a facut nimic.

Asa se intampla cu multe persoana pasiv-agresive. In mod normal, nimeni n-ar crede despre Ben ca este ranchiunos sau negativist – cel putin nu in aparenta. Atitudinea lui de tergiversare putea sa aiba o serie intreaga de cauze. […]

Mania, intotdeauna declansata de vreo alta stare emotionala intensa, exista in noi toti. Fiecare avem putinta s-o descifram, s-o controlam si sa trecem peste ea. Mereu mai multe studii de specialitate, reflectand decenii intregi de cercetare, ajung la aceeasi concluzie: cei care sunt fericiti traiesc mai mult, bucurandu-se de o existenta rodnica si plina de satisfactii; cei care nu sunt fericiti traiesc prost, intr-o stare ca vai de lume. Daca supararea tine la nesfarsit, poate fi ucigatoare.

Daca dumneavoastra sau cineva dintre cunoscutii dumneavoastra nutriti un sentiment de manie, dar nu ca o stare temporara, ci ca o trasatura permanenta (sau chiar semi-permanenta), fiti siguri ca veti vedea nu numai nori negri la orizont, ci si  furtuni – ciocniri cu alti oameni, mai mult decat obisnuitele dezagremente de la serviciu, iar cand  vine vorba de relatii amoroase, puteti sa va luati adio de la trandafiri sau, ma rog, eventual cu exceptia spinilor. Foarte probabil, relatiile intime se vor impotmoli in ambivalenta si vesnice dispute. Mania poate sa grabeasca declinul sanatatii mentale a unui om si indubitabil ca-i compromite starea de sanatate a corpului …

Extras din “Agresivitatea pasiva”,
Tim Murphy, Loriann Hoff Oberlin, Editura Trei, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria psihanaliza, psihicul, relatia

Initial bebelusul nu plange dupa mama sa

… initial bebelusul nu plange dupa mama sa, nici nu are o asteptare a satisfacerii, nici macar nu-si simte nevoia, ci ne putem imagina ca plange doar datorita disconfortului. Mama raspunde, iar bebelusul este satisfacut. Pe parcursul unei astfel de experiente, tensiunea initial difuza se organizeaza intr-o tensiune mai directionata, intr-o experienta a nevoii orientata in cele din urma in mod clar catre mama. Alaturi de aceasta directionare, apare anticiparea satisfacerii, poate un sentiment al asteptarii si increderii si, odata cu aceastea, o mai mare capacitate de a suporta intarzieri ale satisfacerii.

Astfel, iau fiinta multe calitati noi ale experientei subiective. Capacitatea de anticipare este avansata, incepe o experienta afectiva si este creata o noua forma de organizare a tensiunii pulsionale, toate determinete, in primul rand, de potentialitatile inerente ale pulsiunii si, in al doilea rand, de natula circumstantelor externe, de ingrijirile materne, in care pulsiunea gaseste oportunitatea satisfacerii.

Exista si un al treilea determinant al calitatii ultime a acestor noi functii si experiente subiective, caci adevarul este ca astfel de rezultate nu sunt aceleasi pentru toti bebelusii, si nu ar putea fi asa nici cu tipare identice de ingrijire materna. Determinantul suplimentar este configuratia initiala a formelor de organizare a tensiunii. Astfel, forta pulsiunii este traita in primul rand conform cu dimensiunile si calitatile experientei subiective impuse de factori cum ar fi pragurile de tensiune, gradul de a fi pregatit pentru supt – conform carora unuii bebelusi par sa traiasca tensiunea intr-o forma mai directa (ca tensiune a suptului), in timp ce altii dau dovada de o traire mai difuza a experientei – si altele.

Acestor factori care determina experienta initiala a tensiunii, trebuie sa li se adauge mai mult decat influenta calitatii tuturor functiilor angajate in procesul maternajului. Exista diferente in capacitatea de anticipare care permite unui copil sa dezvolte o dirijare a tensiunii expectative (si plina de incredere) mai rapida decat altul, diferente in coordonarea motorie, diferente generale in senzatiile corporale care par sa faca un bebelus sa aiba nevoie sa fie leganat in timpul alaptarii, iar altul nu, sau par sa-l faca pe unul sa fie mai interesat de a fi strans in brate decat altul si asa mai departe. Toti acesti factori care determina sau reflecta modul initial de organizare a tensiunii de catre bebelus in modul sau de functionare determina diferentele in extinderea si directia de dezvoltare nu numai sub aspectul calitatii experientei tensiunii pulsonare, ci si al diferitelor functii care se dezvolta sub forta tensiunii pulsionale. Din acest stil initial, daca se poate vorbi despre stil atat de devreme, se cristalizeaza prin maternaj forma subiectiva a pulsiunii si modelul specific al capacitatilor psihice asociate ei.

Extras din “Stiluri nevrotice”,
David Shapiro, Editura Trei, 2009

Scrie un comentariu

Din categoria psihicul

Despre migrena

Importanta semnificatie etiologica a factorilor emotionali in migrena a fost recunoscuta de un numar mare de autori. Aceste observatii se refera pe de o parte la factorii precipitatori, iar pe de alta parte la trasaturile de personlitate caracteristice pacientilor predispusi sa aiba migrene.

Touraine si Draper au descris un tip de personalitate “constitutionala de baza”, caracteristica individului predispus la migrena. Sub aspect fizic, aceasta prezinta trasaturi acromegaloide. In ceea ce priveste structura personalitatii, el are o dezvoltare emotionala intarzaiata, dar o inteligenta superioara. Adaptarea sa sexuala este nesatisfacatoare.

Conform acestor autori, migrenele apar pentru prima data cand pacientii pierd protectia caminului si trebuie sa faca fata singuri responsabilitatilor vietii independente. Autorii au observat la acesti pacienti o dependenta exagerata fata de mama, de care nu se pot elibera niciodata.

Olga Knopf a studiat 30 de pacienti, din care 22 erau femei. L-a descris ca apartinand tipului “goody-goody”: ambitios, rezervat, relaxat, foarte respectat, sensibil, dominator si lipsit de simtul umorului. Toate femeile aveau o slaba adaptare heterosexuala.

Nici unul dintre autorii mentionati nu merge insa cu descrierea mai departe de enumerarea anumitor trasaturi de personalitate izolate. Ei nu incearca sa distinga vreun pattern psihodinamic de baza.

O importanta mai mare o au studiile detaliate intreprinse de Fromm-Reichmann, care a tratat 8 pacienti cu migrena prin psihoterapie intensiva. Ea a descoperit ca la acesti pacienti pulsiunile ostile si invidia orientate initial impotriva unor personae remarcabile din punct de vedere intelectual erau ulterior intoarse impotriva propriului Sine, prin intermediul bine cunoscutelor mecanisme ale vinovatiei.

Harold Wolff a intreprins, pe langa studiul sau principal asupra fiziologiei crizelor de migrena, si studii detaliate asupra trasaturilor de personalitate caracteristice unor astfel de pacienti. El a subliniat existenta caracteristicilor compulsive, perfectionism, ambitie, competitivitate excesiva, rigiditate si incapacitatea da a delega responsabilitatea.

Conform lui Wolff, acesti pacienti manifesta atitudinea “vesnicului nemultumit”, care rezulta din incapacitatea lor de a tine pasul cu responsabilitatile asumate compulsive in scopul de a se ridica la nivelul standardului lor de perfectiune. Frustrarea acestei nazuinte genereaza la acesti pacienti o stare de tensiune si oboseala, pana cand un alt eveniment extern le va agrava permanenta nemultumire si va precipita astfel aparitia migrenei. H. Selinsky a ajuns la concluzii similare. Acest autor a subliniat si el importanta “luptei, a resenimentului si a anxietatii”. Migrena apare atunci cand pacientul este pus in fata unei sarcini care-i depaseste capacitatea.

Exista multe dovezi clinice ca un numar mare de pacienti suferinzi de migrena prezinta aparent atitudini specifice asa-numitelor personalitati compulsive. Cu toate acestea, o mai mare semnificatie o are uniformitatea factorilor emotionali precipitanti la acesti pacientilor. Majoritatea publicatiilor referitoare la psihologia migrenei, atat cele mai vechi, cat si de data recenta, mentioneaza prezenta pulsiunilor ostile refulate sau reprimate. […]

Psihanalistii care trateaza frecvent pacienti cu migrena in interviuri au in mod repetat ocazia sa observe in cadrul sedintei momentul initial sau final al crizei de migrena. Inceputul obisnuit al crizei de migrena il constituie o stare de furie refulata. Cel mai frapant este observarea incheierii bruste a crizei, aproape de la un minut la altul, dupa ce pacientul devine constient de furia refulata pana la momentul respectiv si o exprima prin cuvinte injurioase.

Extras din “Medicina psihosomatica”,
Franz Alexander, Editura Trei, 2008

Scrie un comentariu

Din categoria psihicul, tulburari

Cum se formeaza simptomul?

Am putea folosi o povestioara pentru a vedea cum dorinta se va realiza in cele din urma, prin simptom si ca simptom. Mica poveste ar putea fi aceasta:

O persoana are o dorinta blocata. Prin urmare, persoana se simte dezamagita pentru ca nu a obtinut ceea ce a vrut. Furia este indreptata mereu spre o persoana – cineva anume – care a fost responsabila pentru blocarea dorintei. Mania indreptatita este intotdeauna produsa de sentimentele de neajutorare, neputinta sau dezamagire, in conditiile in care lipsa de control face ca furia sa fie, in cele mai multe cazuri, singurul mod de a-l recastiga. Dar la fel de frecvent, furia nu poate fi exprimata direct fata de acel cineva – persoana responsabila pentru acest sens, furia nu se poate instala decat intr-un loc in interior – in psihicul sau in inconstientul persoanei.

Iata acum un scurt dialog imaginar intre furie si dorinta blocata.

Furia ii spune dorintei:

–          Intru in preconstient, asa incat nici macar nu voi realiza ca sunt furioasa pe aceasta persoana, pe acest cineva care refuza sa-mi dea ceea ce vreau. Am motivele mele pentru care nu am fost in stare sa-l las sa afle ca sunt furioasa. Asa ca trebuie sa-mi ascund furia fata de acea persoana, acel cineva – si chiar sa nu recunosc nici fata de mine ca sunt furioasa.

Dorinta raspunde:

–          Si eu as vrea sa vin cu tine, pentru ca asa voi putea obtine ceea ce vreau.

Iar furia a spus:

–          Vino cu mine!

Si astfel, dorinta a sarit in spatele furiei si impreuna s-au cufundat, tot mai adanc in preconstient, si apoi in inconstient – direct in mijlocul aparatului psihic al perseanei.

Apoi, in sistemul inconstient, furia si dorinta alimenteaza furnalul inconstientului persoanei. Furia continua sa aprovizioneze furnalul, in vreme ce dorinta, care se afla deja in cuptor,este transformata in fumul care se ridica pe cosul furnalului.

Baza acestui cos e situata in furnalul partii inconstiente celei mai adanci a mintii/aparatului psihic. Pe masura ce fumul (dorinta transformata) se ridica pe cosul psihicului, el trece la nivelul subconstient al mintii, apoi atinge pragul constiintei si, in final, iese pe cos in viata  pe deplin constienta a persoanei. Dar acum, dorinta exista ca fum sub forma unui simptom, si nu in forma dorintei initiale care plecase la drum cu furia.

In plus, cat timp furia fata de cineva ramane in afara pragului constiintei persoanei – adica , in inconstient – simptomul ramane si el ca simptom. Ca sa ne intoarcem la mica noastra poveste, vom spune ca, atata vrema cat furia alimenteaza furnalul – adica, ramane inconstienta – dorinta va ramane sub forma unui simptom – chiar pentru totdeauna.

Numai cand furia fata de cineva anume devine constienta, simptomul poate disparea. Cu alte cuvinte, atunci cand furia fata de un cineva anume iese din inconstient si atinge pragul constiintei, persoana devenind constienta de furia ei si identificand pe acel cineva caruia ii este adresata aceasta furie, numai atunci va disparea fumul. Disparitia furiei din inconstient inseamna disparitia simptomului.

Persoana care isi constientizeaza furia, dar refuza sa se confrunte cu acel cineva nu va avea un simptom. Totusi, daca simptomul mai lasa unele urme, ele nu vor fi importante, disparand dupa o scurta perioada de timp.

Extras din “4 pasi catre linistirea sufletului”,
Henry Kellerman, Editura Trei, 2008

Scrie un comentariu

Din categoria psihanaliza, psihicul, tulburari

Una spunem, alta transmitem

… extras din The master, o nuvela a lui Colm Toibin:

Ea stia ca fiecare din jurul lor dorea sa auda ce spune si, in consecinta, alterna o voce ridicata cu una in soapta. Pe unii ii saluta doar printr-o inclinare a capului, cu altii vorbea putin, dar nu se oprea la nimeni. Inainta insa prin multime spre spatiul lor, aratand clar, prin modul ei de a privi, ca nimanui nu-i este permis sa li se alature. (2004, p. 232)

Ceea ce Toibin reuseste sa arate in descrierea verbala a actiunilor si exprimarilor acestei femei este cum se pozitioneaza ea in relatie cu altii. Este o demonstratie clara a procesului relational implicit, atat in actiunile ei cat si in modul in care aceste actiuni erau “interpretate” de catre ceilalti. Ea nu trebuia sa le spuna celorlalti nimic, nimic in cuvinte, despre faptul ca ei nu aveau voie sa i se alature. Ea spunea asta prin intreaga plaja de posibilitati de exprimare disponibile unei fiinte (umane) care avea un corp. Merita sa mentionam ca, intr-o situatie terapeutica, astfel de “actiuni” vor determina analistul sa interpreteze conflictele, apararile si dorintele pacientei.

Acest tip de semnificatii interpersonale se afla in interactiuni inca de la inceputul vietii. De exemplu, intr-o inregistare video facuta acasa la o tanara mama depresiva in interactiune cu copilului ei de 18 luni, mama sta pe canapea, iar fiul ei se afla putin mai departe, band din sticla lui. Ea sta crispata, in coltul indepartat al canapelei, priveste in gol, fumand o tigara cu o mana si tinand cealalta mana de-a lungul spatarului canapelei, in directia fiului sau. El termina sticla, se ridica in picioare pe canapea si incepe sa sara pe aceasta timp de un minut sau doua. Apoi se opreste si se lasa sa cada peste genunchii mamei. In acel moment, fara sa-si schimbe pozitia si sa-si miste bratele, ea isi intoarce capul spre el si ii spune rastit “Ti-am spus sa nu mai sari pe canapea”.

Dat fiind momentul in care apare atacul, neplacerea ei nu are de-a face cu statul sau cu saritul copilului pe canapea, ci cu faptul ca acesta a produs un contact fizic, de joc, cu ea. In alte secvente ale aceleasi inregistrari, il vedem pe copil mergand spre ea, indreptand mainile spre genunchii ei si apoi retragandu-le chiar inainte de a o atinge. Este evident ca aversiunea mamei fata de atingerile afectuoase l-a determinat pe copil sa-si inhibe actiunile de cautare a contactului fizic cu ea. Fiind repetat in timp, acest pattern ajunge sa constituie o parte din cunoasterea relationala implicita a copilului si este de presupus ca va defini si interactiunile lui de mai tarziu cu ceilalti.

Se pot observa clar la mama afectele intense care-i insotesc incercarile de a bloca unele forme de dialog cu fiul sau (cele care implica caldura afectiva, acceptarea comunicarii, etc), reactii pe care acesta le va incorpora ulterior ca parte a propriilor lui incercari de a-si bloca acele forme similare ale discursului interior. Acest fapt este destul de diferit de ideea enuntata de Fonagy, conform careia copilul unei mame borderline isi inhiba in mod activ abilitatea de a reflecta asupra afectului parintelui din cauza “continutului” incomod al reprezentarii urii parintelui (Bateman si Fonagy, 2004). Din perspectiva noastra, ura parintelui este exprimata prin procesele particulare din cadrul schimbului copil-parinte, cum ar fi indepartarea de copilul care-i cere afectiune sau blocarea tentativelor acestuia de a avea astfel de initiative. Aceste actiuni ale mamei sunt implicite si devin internalizate de catre copil in forma de proces (si nu de continut), in calitate de “ura pentru ofertele de atasament”, ceea ce reprezinta o rezistenta profunda la cautarea ajutorului in afara.

Extras din „The foundational level of psychodynamic meaning:Implicit process in relation to confl ict,defense and the dynamic unconscious”

BOSTON CHANGE PROCESS STUDY GROUP (BCPSG), The International Journal of Psychoanalysis, 2007

Scrie un comentariu

Din categoria psihanaliza, psihicul, relatia

Un pic despre complexul castrarii

Complexul castrarii este o constelatie de convingeri si trairi afective din copilarie legate de începuturile constientizarii unei identitati sexuale fixe. Între ele se includ, pentru baiat, convingerea ca mama a avut candva penis, ca i a fost taiat de tata sau de un înlocuitor al tatalui si ca propriul sau organ sexual ar putea fi supus acestei sorti cumplite.

Trairile afective merg de la refuzul initial de a crede o idee atat de absurda la sfidare revoltata si pana la angoasa acuta si în final capitulare. La fel ca în cazul complexului Oedip, efectele angoasei de castrare se împletesc în tesatura vietii într o maniera unica pentru fiecare persoana si felul în care copilul se confrunta cu ideea castrarii are implicatii profunde pentru viitorul sau. Ea poate fi negata, deplasata, proiectata, sexualizata sau întoarsa asupra propriei persoane.

La fetita exista convingerea suplimentara ca a avut candva un penis care i a fost îndepartat brutal si pe nedrept. Repercusiunile acestei castrari imaginare pot fi simtamintele acute de pierdere sau o senzatie tulburatoare de vatamare a corpului. […]

Freud a scris despre castrare în istoria cazului „Micului Hans“ în 1909 si a folosit pentru prima oara termenul „complex de castrare“ în lucrarea „Despre teoriile sexuale infantile“ (1908). El a ajuns sa dea nastere acestui concept, cel mai controversat si mai greu de crezut dintre conceptele sale, bazandu se pe ceea ce a aflat de la copii.

În ultimul deceniu din viata lui Freud, angoasa de castrare a capatat tot mai multa importanta; ea a început sa înghita treptat celelalte angoase si „situatii de pericol“ ca separareapierderea iubirii si moartea, pe care el le postulase ca piatra unghiulara a psihanalizei în 1926 si care pareau, prin comparatie, de un maxim bun simt. La vremea ultimei sale scrieri majore, complexul castrarii aproape fuzionase cu complexul Oedip si avea importanta egala cu acesta.

„Sub influenta complexului castrarii, scrie Freud, baietelul traieste cea mai puternica trauma din frageda sa viata.“ El continua:

Rezultatele amenintarii cu castrarea sunt numeroase si incalculabile; ele afecteaza întregul ansamblu al relatiilor baiatului cu tatal si mama sa si, ulterior, cu barbatii si femeile în general.

Complexul Oedip era descris candva ca fiind reprezentat de „atitudinile afective“ ale copilului fata de parintii si fratii sai; acum, aceste relatii sunt la randul lor motivate si organizate de complexul castrarii. „Întreaga situatie poate fi privita, probabil, drept experienta centrala a anilor copilariei“, spune Freud.

Extras din “Castration”, Ivan Ward, Icon Books

Traducere de Anacaona Mîndrilă

4 comentarii

Din categoria psihicul, relatia, sexualitatea