Arhive pe categorii: diverse

Felul in care ne traim viata

Felul in care ne traim viata este determinat partial de procesele chimice din corpul nostru, de interactiunile biologice dintre organe, micile unde de curent electric dintre sinapsele creierului si de organizarea informatiei pe care ne-o impune cultura. Dar adevarata calitate a vietii – ce facem si ce simtim in legatura cu ceea ce facem – va fi determinata de gandurile si emotiile noastre; de interpretarile pe care le dam proceselor chimice, biologice si sociale. Studiul fluxului constiintei, in cursul trecerii sale prin gandire, e domeniul filozofiei fenomenologice. Munca mea din ultimii treizeci de ani a constat in dezvoltarea unei fenomenologii sistematice, care se foloseste de uneltele stiintelor sociale – in principal psihologia si sociologia – pentru a raspunde la intrebarea: cum e viata? Iar intrebarea mai pragmatica este: cum poate fiecare dintre noi sa aiba o viata excelenta?

Pentru a raspunde la astfel de intrebari, primul pas care trebuie facut este sa intelegem foarte bine fortele care afecteaza experientele pe care le putem avea. Fie ca ne place sau nu, fiecare dintre noi este constrans de limite impuse asupra a ceea ce poate face si simti. A le ignora duce la negare si, in cele din urma, la esec. Pentru a atinge excelenta, trebuie sa intelegem intai realitatea cotidiana, cu toate nevoile si potentialele ei frustrari. In mai multe dintre miturile stravechi, daca cineva voia sa gaseasca fericirea, dragostea sau viata eterna, trebuia intai sa calatoreasca prin iad. Inainte de a i se permite sa contemple splendorile raiului, Dante a trebuit sa fie martor la chinurile iadului, pentru a putea intelege ce anume ne impiedica sa trecem de cealalta parte a portilor de margaritare. Acelasi lucru este valabil si pentru cautarea – mult mai laica – pe care o vom incepe.

Babuinii care traiesc in campiile africane isi petrec cam o treime din viata dormind; si, cand se trevesc, isi impart timpul intre calatorii, procurarea hranei, consumarea acesteia si timpul liber – care consta, in principal, in interactiunea cu ceilalti si in faptul ca isi ingrijesc unul altuia blana, pentru a-si indeparta paduchii. Nu e o viata prea spectaculoasa – si, totusi, nu s-a schimbat nimic in milioane de ani de cand oamenii au evoluat din stramosi comuni din neamul maimutelor. Necesitatile vietii inca ne dicteaza sa ne petrecem timpul intr-un fel care nu este foarte diferit de cel al babuinilor africani. Majoritatea oamenilor dorm aproximativ o treime din numarul orelor unei zile si le folosesc pe cele ramase pentru calatorii, munca si odihna, in cam aceleasi proportii ca si babuinii. Dupa cum a aratat istoricul Emmanuel Le Roy Ladurie, in satele din Franta secolului al XIII-lea – rare erau, in acea vreme, unele dintre cele mai civilizate – oamenii isi petreceau adesea timpul liber curatandu-si unul altuia paduchii din par. Sigur, acum avem televiziunea …

Extras din “Starea de flux”,
Mihaly Csikszentmihalyi, Editura Curtea Veche, 2007

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria diverse

Care e diferenta dintre psiholog, psihatalist, psihiatru, psihoterapeut?

            Înmulţirea teoriilor şi a terapiilor stă la originea confuziei care domneşte în mintea majorităţii persoanelor. Sunt mulţi cei care asimilează psihiatria cu psihologia sau chiar amestecă psihanaliza cu psihoterapia. Informaţia este săracă în acest domeniu şi, dacă nu eşti iniţiat, deosebirile, oricât de importante ar fi, din punct de vedere teoretic sau practic, trec neobservate. De aceea, într-o primă etapă, este necesar să facem distincţia chiar între cele patru discipline fondatoare: psihologia, psihanaliza, psihiatria şi psihoterapia. 

            Care este diferenţa dintre un psiholog şi un psihiatru? Ce este psihanaliza? Ce înseamnă psihoterapie? Lista întrebărilor pe care şi le pune un neiniţiat, pentru care statutele acestora sunt lipsite de sens, este încă şi mai lungă.

 

            Într-adevăr, dacă vrem să dăm un răspuns la aceste prime întrebări, se cuvine să elucidăm, mai întâi, două întrebări, încă şi mai importante, care sunt:

1.      Ce îi uneşte pe psiholog, psihanalist, psihiatru şi psihoterapeut?

Răspuns: obiectul lor de studiu, psihicul.

2.      Ce îi separă?

Răspuns: în principal, conceptualizarea, formaţia şi metodele lor.

 

           Înţelegem, aşadar, că factorul care îi uneşte cele patru discipline, obiectul lor de studiu, psihicul, explică, în mare parte, dacă nu chiar în totalitate, confuzia care domneşte. Este ca şi când ai încurca homeopatul cu specialistul în acupunctură. Cu siguranţă, şi unul, şi celălalt sunt medici, şi unul, şi celălalt se ocupă de disfuncţiile organice, dar nu este mai puţin adevărat că tehnica şi conceptualizarea lor sunt divergente. Aceeaşi paralelă se poate stabili, de pildă, între un reumatolog şi un ginecolog. Nu i-ar trece nimănuin prin minte să meargă să consulte un ginecolog pentru o problemă de… spate! În pofida faptului că şi unul, şi celălalt sunt medici şi amândoi au acelaşi obiect de studiu: corpul.  Cu toate acestea, specialitatea lor se deosebeşte cu uşurinţă: chiar şi neavizatul (nonmedicul) este în stare să asimileze şi să înţeleagă diferenţa.

 

           În psihologie, nu se întâmplă la fel, întrucât psihicul nu poate fi împărţit în bucăţi precum corpul! Specializările medicale corespund, efectiv, la o împărţire pe bucăţi a corpului. Dermatologul se ocupă de problemele pielii, stomatologul de afecţiunile dentare… Fiecare are în grijă o bucată aparte din corp! În psihologie, nu se poate opera acest tip de diviziuni. Aşadar, numai tehnicile folosite şi conceptualizarea funcţiilor psihice diferă. Încă şi mai importantă este formaţia fiecăruia, care permite, în mod obiectiv, operarea unor distincţii.

 

           Psihologul are o formaţie universitară. Profesiunea este reglementată şi psihologul titrat este obligatoriu posesor al unei diplome de studii superioare de specialitate. El a urmat minim cinci ani de studii şi numai învăţământul asigurat de institutele universitare de psihologie dă dreptul la exerciţiul profesiunii. Nici una dintre persoanele care au urmat alte cursuri nu este autorizată să poarte titlul de psiholog.

 

          Psihanalistul, în schimb, nu are în mod necesasr o formaţie universitară. Într-adevăr, nu este nevoie de studii universitare de psihanaliză. Profesiunea nu este protejată – ceea ce înseamnă că oricine se poate erija în psihanalist şi îşi poate monta, prin urmare, o plăcuţă de psihanalist pe uşă! Cu toate acestea, în realitate, psihanaliştii amatori nu sunt foarte mulţi. Majoritatea practicienilor au îndeplinit cele două condiţii necesare exerciţiului profesiunii: formarea într-un institut de studii psihanalitice (pentru aspectul teoretic) şi analiză didactică (pentru aspectul terapeutic). De altfel, este esenţial acest al doilea element, care dă dreptul la titlu: psihanalistul, înainte de a psihanaliza, a fost, la rândul său, el însuşi psihanalizat! Se vorbeşte, din această perspectivă, despre analiză didactică, definită, potrivit lui Laplanche şi Pontalis, drept: “Psihanaliza la care este supus cel care se dedică exerciţiului profesiunii de psihanalist şi care constituie piesa de rezistenţă din formaţia sa”.

 

           Psihiatrul, în ceea ce îl priveşte, a urmat studii de medicină, psihiatria corespunzând unei specializări în domeniu. Este vorba, aşadar, despre un medic specialist. Spre deosebire de psiholog sau de psihanalist, el poate prescrie medicamente. Prin formaţia sa, el abordează tulburările psihice mai degrabă dintr-un punct de vedere medical decât dintr-un punct de vedere psihologic. El poate, de asemenea, în cadrul funcţiilor sale, să propună o psihoterapie sau o analiză, după cum s-a specializat sau nu în vederea aplicării acestor tehnici.

 

           Psihoterapeutul, în sfârşit, s-a format pentru aplicarea uneia sau a mai multor terapii. La fel ca pentru psihanaliză, exerciţiul profesiei nu este protejat şi poate deveni psihoterapeut oricine doreşte. Numărul terapiilor fiind în continuă creştere, există o mulţime de psihoterapeuţi. Formările (atunci când există!) sunt private. Nu există studii universitare de psihoterapie. Pe de altă parte, terapiile cele mai vechi sau cele mai celebre (ca analiza jungiană, terapia comportamentală, psihodrama) sunt bine structurate. Exerciţiul este, aşadar, îndeaproape supravegheat şi decurge dintr-o formaţie serioasă şi aprofundată.

 

           După cum vedem, fiecare disciplină se diferenţiază de surorile sale în principal prin natura, reglementarea şi calitatea formaţiilor. Cu toate acestea, lucrurile se complică în mod deosebit, atunci când examinăm frecventele imixtiuni dintre componentele acestui cvartet.

 

           Un practician poate fi şi psiholog, şi psihanalist. Un psihiatru se poate forma în terapia comportamentală şi poate funcţiona, aşadar, în calitate de psihoterapeut. Un psihanalist poate adăuga la cura analitică clasică şi terapii mai moderne. Un psihoterapeut poate fi şi psihoterapeut, şi psiholog licenţiat sau psihanalist, sau psihiatru. Confuzia se explică cu uşurinţă, iar dacă este să credităm mulţimea terapiilor care apar în fiecare an, atunci suntem departe de a o stăvili. Fără a mai ţine seama de faptul că unii practicieni profesează aceste meserii fără nici o umbră de formaţie. Ca atare, se impune cea mai mare vigilenţă în alegerea atât a terapiei, cât şi a terapeutului.

 

Extras din „ABC-ul psihologiei si al psihanalizei”,
Corinne Morel, Editura Corint, 2003

2 comentarii

Din categoria diverse