Torticollisul reprezinta o intoarcere sau inclinare a capului anormala

Torticollisul reprezinta o intoarcere sau inclinare a capului anormala, care nu poate fi inlaturata voluntar, adesea suprapusa peste un tremor, care se datoreaza unei activitati de durata unilaterale spontane a musculaturii de intoarcere a capului si a cefei. Crestere tonusului din muschii particulari, care decurge lent si care slabeste incet dupa multe secunde, miscarile care decurg lent, precum si stereotipia din desfasurare si localizare trebuie concepute ca hiperkinezii distone in cadrul unei boli extrapiramidale. Aceste miscari nu sunt declansate din reflex prin intinderi pasive, si nici nu e vorba de o crestere a tonusului in sensul unei spastici intr-o tulburare de motricitate centrala.

Contractia voluntara a muschilor antagonisti sau presiunea pasiva de catre o alta persoana sau de pacient nu pot inlatura miscarea distona a torticollisului. Ea scade in somn si sub narcoza. Simptomul se intensifica predominant la intentii de miscari, dar si la emotii, concentrarea atentiei si expunerea in public. Anumite abilitati, in care nu este nevoie de forta, ca de exemplu atingerea cu varful degetului a obrazului jumatatii fetei contralaterale, pot slabi sau inlatura miscarea anormala (efectul de magnet).

Dependenta genezei actuale a simptomului de influente ale mediului este o observatie clinica sigura, care a fost descrisa intr-un mod impresionant de Brautigam (1956). Cand sunt singuri, multi pacenti nu prezinta simptome. Intoarcerea involuntara a capului apare predominant atunci cand sunt receptate contacte vizuale nelinistitoare.

Este esential ce statut conferim acestor declansari, trebuind sa deosebim intre atribuirea de catre pacient si interpretarea specialistului pe baza datelor. Este dovedit ca astfel de persoana care sufera de simptome atat de evidente sunt nesigure si ca atunci cand sunt privite capul lor se intoarce si se inclina cu o forta mai mare si ca poate aparea si un usor tremor. Se produc temeri anticipatorii, care stimuleaza aparitia simptomului. Din perspectiva medicala, aceasta cauza partiala poate fi interpretata in mod diferit. Dupa parerea noastra, neintelegeri grave in dezbaterea psihogen versus somatogen s-au produs mai ales prin faptul ca, din cauza dependentei de influentele mediului ale acestei boli si a altor boli somatice, torticollisul a fost diagnosticat gresit ca “isteric”. Asupra acestui lucru a atras atentia Brautigam: “Dependenta de conditii situative este in mod sigur unul din motivele esentiale pentru care simtome extrapiramidale au fost considerate isterice” (1956, p.978). […]

Analistul poate sa utilizeze mijloacele de tehnica terapeutica peste tot unde anumite disponibilitati de reactie sunt intensificate printr-un cerc vicios – de exemplu, o teama de rusinare exagerata. Sansa de schimbare este data de faptul ca modurile de reactie nu sunt absolut fixate. Inca din primele intrevederi terapeutice, multe depind de intrebarea daca reusim sa descoperim impreuna cu pacientul influentele, descrise exemplar, ale trairii sale asupra desfasurarii simptomului, sau daca reusim sa luam observatiile sale ca punct de plecare ale reflectiei comune. Exprimat pe scurt in terminologia de specialitate, putem face afirmatia indrazneata ca la nici un barbat complexul oedipian nu dispare in intregime, ci “scade” numai si “solicita mereu … anumite moduri de dominare in cursul vietii” (Loewald 1980, p. 39). Multe date clinice si experimentale adunate de Greenberg si Fisher (1983) pledeaza pentru faptul ca barbatii sunt mai nesiguri decat femeile cu privire la integritatea lor corporala. Temeri vechi si nesigurante depasite pot fi actualizate prin probleme noi si pot fi intensificate prin temeri reale cu ocazia aparitiei de boli sematice, astfel incat manevrarea bolii este ingreunata. Acest aspect de principiu este valabil in aceeasi masura pentru femei si barbati, oricat ar fi de diferite temerile legate de corp la cele doua sexe. Este insa de inteles ca teama nejustificata de a avea o diformitate are la femei un alt fundal constient si inconstient decat la borbati. Formarea defectelor inchipuite ale imaginii de sine, in sensul larg al cuvantului, urmeaza tipologia fazelor de dezvltare psihosociale. Toti factorii care produc o nesiguranta a sentimentului de identitate se pot repercuta si asupra imaginii corporale. De ce intr-un caz defectele deplanse raman in planul constiintei de sine si in celalalt caz in planul aspectului corporal, este o intrebare dificila, pe care o inregistram ca atare.

Extras din “Tratat de psihanaliza contemporana”,
Helmut Thoma, Horst Kachele, Editura Trei, 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria tulburari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s