Arhive lunare: Martie 2010

Comportamentul provocator

Te comporti astfel incat sa-i determini pe ceilalti sa-ti faca ceva. Daca finalul este unul sexual, daca esti agresat, i-ai incitat sa te faca sa suferi, posibil sa te pedepseasca, pentru a-ti diminua vinovatia resimtita.

Pe perioada formarii mele in psihiatria generala, unii rezidenti isi aratau dispretul fata de indivizii provocatori, numindu-i “excitatori ai inconstientului”. De exemplu, “vanatorii” sexuali au gasit diferite moduri de manipulare pentru a-si convinge victimele vulnerabile sa se angajeze in activitati sexuale.

De regula, se presupune ca persoanele atractive sau cu un comportament seductiv sunt intrucatva constiente de ceea ce fac si ca urmaresc un scop precis. Insa exista si situatii in care provocatorul (sau provocatoarea) este relativ surprins(a) de excitatia pe care o trezeste in celalalt – datorita activitatii unor aparari inconstiente, printre care provocarea interesului sexual in celalalt, insotita uneori si de negarea efectelor reale ale comportamentului sau.

In 2002, un coleg a relatat o consultatie atipica avuta cu o pacienta foarte atractiva, care s-a plans de faptul ca toti barbatii intalniti pareau sa isi manifeste imediat interesul sexual fata de ea. Un aspect particular era ca ea purta la birou o bluza trasparenta fara sutien. La un moment dat, terapeutul a sugerat discret ca pacienta parea sa nu realizeze ca problema sa putea fi legata de modul sau de a se imbraca. La inceput aceasta s-a aparat, rationalizand ca bluzele transparente erau “la moda”. Cu toate acestea, a inteles curand ca explicatia era o rationalizare si ca inconstient le provoca celorlalti interesul sexual, in timp ce dorintele sale exhibitioniste ramaneau in afara campului constiintei. Ea si-a imbracat haina, ramanand astfel pentru tot restul consultatiei.

Este posibil ca indivizii masochisti, ce isi provoaca suferinta, sa incerce sa se elibereze de vinovatie, desi motivatiile autopedepsirii pot avea la baza si alte dinamici (Novick & Novick, 1996). Printre numeroasele motive, se pot numara:

– Controlul asupra momentului producerii unei experiente neplacute, de care se tem (transformarea pasivitatii in activitate)

– Dovedirea prin procrastinare (amanare) ca pot, in mod repetat, face fata unor situatii neplacute, in care il fac pe celalalt sa astepte si sa-i declanseze astfel iritarea

– Impiedicarea accesului in constiinta al pulsiunilor distructive indreptate catre o victima – identificarea cu victima (MacGregor, 1991)

– Repetarea inconstienta, in forma simbolica, a traumelor anterioare, pentru a se convinge de veridicitatea ideilor magice (gandirea magica) si a raspunde diferit la evenimentul traumatic (“punerea in act” a conflictelor transferentiale)

– Provocarea ostilitatilor si criticismului din partea semenilor, care de fapt reprezinta propriile sentimente resimtite la adresa acestora

– Fantasma ca fac inofensiva o persoana care le provoaca angoasa (Loewenstein [1957] seducerea agresorului)

– Comportamentul adeziv fata de un iubit narcisic sau sadic, pentru a controla propria anxietate si depresie legate de pierderea acestuia

– Provocarea luptelor pentru putere, in scopul evitarii unor dorinte sexuale conflictuale (regresia libidinala anala)

– “Imblanzirea” unor figuri autoritare, astfel incat sa obtina magic “puterea falica” a acestora (identificarea cu obiectul idealizat, implicand ceea ce Greenacre [1956] a denumit “Fascinatie a penisului” patologica)

– Crearea sau impiedicarea la nivel inconstient a fuziunii identitatilor (adica dintre reprezentarea sinelui si cea a obiectului), datorata unei slabe diferentieri a sinelui de obiect si conflictelor privind distanta emotionala (Akhtar, 1994)

– Transformarea pulsiunilor, astfel ca suferinta capata, la nivel simbolic, o semnificatie sexuala (Freud, 1919)

– Obtinerea simbolica a unei gratificari orale sau genitale din partea celui care ii face sa sufere, asociata cu ideea ca acesta ii iubeste (aparare versus pierderea iubirii)

– Diminuarea vinovatiei legata de sexualitate, astfel incat excitarea sexuala sa le poata produce placere.

Extras din “101 aparari. Cum se autoprotejeaza mintea”,
Jerome S. Blackman, Editura Trei, 2009

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria psihanaliza, psihicul, sexualitatea

Despre patologie

Diversele psihoze implica deficiente la nivelul functiilor autonome ale Eului. Deficiente de integrare (organizare) a gandirii, a capacitatii de abstractizare, a relatiei cu realitatea si în testarea realitatii. În depresia cu caracter psihotic, functia de autoconservare poate fi, de asemenea, deteriorata. Din cauza deficientelor de integrare, dezvoltarea sinelui si reprezentarile de obiect sunt, de asemenea, afectate. Din punct de vedere clinic, prin urmare, persoanele psihotice manifesta limitari în a manifesta caldura, empatie, încredere, precum si probleme de identitate, apropierea si / sau a stabilitatea în relatie.
La persoanele ale caror functii autonome Eului sunt intacte, dar care indica în continuare probleme de relatie, diagnosticul de multe ori se încadreaza în categoria, cunoscuta sub numele de „Borderline”. Pacientii borderline au de multe ori deficite, în controlarea impulsurilor, afectelor sau fanteziilor – dar capacitatea lor de a testa realitatea ramane mai mult sau mai putin intacta.
Adultii care nu au sentimente vinovatie si rusine si care au un comportament antisocial, sunt de obicei diagnosticati ca psihopatii sau, folosind exprimarea din DSM-IV-TR, tulburari de personalitate antisociale.
Panica, fobiile, conversiile, obsesiile, compulsiile si depresia usoara (psihananalisti spun despre aceste simptome ca sunt „nevrotice”), nu sunt de obicei cauzate de deficiente ale functiilor Eului. Acestea au ca si cauza conflicte intrapsihice. Aceste conflicte sunt create, în general, intre dorinte sexuale, ostil-agresive, vinovatie si rusine, pe de o parte si factorii de realitate pe de alta parte. Conflictele pot fi constiente sau inconstiente si pot crea anxietate, depresie si/sau manie.
Mecanismele de aparare sunt cele care ii ajuta pe oameni sa pastreze in afara constientului conflictele psihice, altfel greu de suportat. „Refularea” este termenul dat mecanismului de aparare care tine in afara constientului gandurile deranjante. „Izolarea afectului” este termenul folosit pentru pastrarea senzatiilor neplacute in afara de constientului. Totusi, simptomele nevrotice pot aparea, cu sau fara deficiente ale functiilor eului. Prin urmare, nu sunt putine cazurile cand intalnim pacienti cu schizofrenie care sunt si obsesiv-compulsivi, pacientii care sufera de panica in cazul tulburarilor de personalitate, etc.

Un comentariu

Din categoria psihanaliza

Torticollisul reprezinta o intoarcere sau inclinare a capului anormala

Torticollisul reprezinta o intoarcere sau inclinare a capului anormala, care nu poate fi inlaturata voluntar, adesea suprapusa peste un tremor, care se datoreaza unei activitati de durata unilaterale spontane a musculaturii de intoarcere a capului si a cefei. Crestere tonusului din muschii particulari, care decurge lent si care slabeste incet dupa multe secunde, miscarile care decurg lent, precum si stereotipia din desfasurare si localizare trebuie concepute ca hiperkinezii distone in cadrul unei boli extrapiramidale. Aceste miscari nu sunt declansate din reflex prin intinderi pasive, si nici nu e vorba de o crestere a tonusului in sensul unei spastici intr-o tulburare de motricitate centrala.

Contractia voluntara a muschilor antagonisti sau presiunea pasiva de catre o alta persoana sau de pacient nu pot inlatura miscarea distona a torticollisului. Ea scade in somn si sub narcoza. Simptomul se intensifica predominant la intentii de miscari, dar si la emotii, concentrarea atentiei si expunerea in public. Anumite abilitati, in care nu este nevoie de forta, ca de exemplu atingerea cu varful degetului a obrazului jumatatii fetei contralaterale, pot slabi sau inlatura miscarea anormala (efectul de magnet).

Dependenta genezei actuale a simptomului de influente ale mediului este o observatie clinica sigura, care a fost descrisa intr-un mod impresionant de Brautigam (1956). Cand sunt singuri, multi pacenti nu prezinta simptome. Intoarcerea involuntara a capului apare predominant atunci cand sunt receptate contacte vizuale nelinistitoare.

Este esential ce statut conferim acestor declansari, trebuind sa deosebim intre atribuirea de catre pacient si interpretarea specialistului pe baza datelor. Este dovedit ca astfel de persoana care sufera de simptome atat de evidente sunt nesigure si ca atunci cand sunt privite capul lor se intoarce si se inclina cu o forta mai mare si ca poate aparea si un usor tremor. Se produc temeri anticipatorii, care stimuleaza aparitia simptomului. Din perspectiva medicala, aceasta cauza partiala poate fi interpretata in mod diferit. Dupa parerea noastra, neintelegeri grave in dezbaterea psihogen versus somatogen s-au produs mai ales prin faptul ca, din cauza dependentei de influentele mediului ale acestei boli si a altor boli somatice, torticollisul a fost diagnosticat gresit ca “isteric”. Asupra acestui lucru a atras atentia Brautigam: “Dependenta de conditii situative este in mod sigur unul din motivele esentiale pentru care simtome extrapiramidale au fost considerate isterice” (1956, p.978). […]

Analistul poate sa utilizeze mijloacele de tehnica terapeutica peste tot unde anumite disponibilitati de reactie sunt intensificate printr-un cerc vicios – de exemplu, o teama de rusinare exagerata. Sansa de schimbare este data de faptul ca modurile de reactie nu sunt absolut fixate. Inca din primele intrevederi terapeutice, multe depind de intrebarea daca reusim sa descoperim impreuna cu pacientul influentele, descrise exemplar, ale trairii sale asupra desfasurarii simptomului, sau daca reusim sa luam observatiile sale ca punct de plecare ale reflectiei comune. Exprimat pe scurt in terminologia de specialitate, putem face afirmatia indrazneata ca la nici un barbat complexul oedipian nu dispare in intregime, ci “scade” numai si “solicita mereu … anumite moduri de dominare in cursul vietii” (Loewald 1980, p. 39). Multe date clinice si experimentale adunate de Greenberg si Fisher (1983) pledeaza pentru faptul ca barbatii sunt mai nesiguri decat femeile cu privire la integritatea lor corporala. Temeri vechi si nesigurante depasite pot fi actualizate prin probleme noi si pot fi intensificate prin temeri reale cu ocazia aparitiei de boli sematice, astfel incat manevrarea bolii este ingreunata. Acest aspect de principiu este valabil in aceeasi masura pentru femei si barbati, oricat ar fi de diferite temerile legate de corp la cele doua sexe. Este insa de inteles ca teama nejustificata de a avea o diformitate are la femei un alt fundal constient si inconstient decat la borbati. Formarea defectelor inchipuite ale imaginii de sine, in sensul larg al cuvantului, urmeaza tipologia fazelor de dezvltare psihosociale. Toti factorii care produc o nesiguranta a sentimentului de identitate se pot repercuta si asupra imaginii corporale. De ce intr-un caz defectele deplanse raman in planul constiintei de sine si in celalalt caz in planul aspectului corporal, este o intrebare dificila, pe care o inregistram ca atare.

Extras din “Tratat de psihanaliza contemporana”,
Helmut Thoma, Horst Kachele, Editura Trei, 2009

Scrie un comentariu

Din categoria tulburari