Cum sa transform transferul in folos terapeutic? (2)

Odata instituita bucla autoreflexiva si pacientul apt sa-si priveasca in rolul de martor propriul comportament, terapeutul il ajuta sa devina constient de consecintele actiunilor sale, atat asupra lui insusi, cat si asupra celorlalti. Odata facut acest lucru, incepe adevarata cazna a terapiei. Pacientul trebuie sa se intrebe, mai devreme sau mai tarziu: “Sunt multumit de asta? Vreau sa fiu mai departe asa?” In cele din urma, toate drumurile, in toate formele de terapie, duc la acest punct de decizie, iar pacientul si terapeutul trebuie sa zaboveasca acolo pana la aparitia nucleului energogen al procesului de schimbare: Vointa. Pe cat ne sta in firava putinta, noi incercam sa grabim dezvoltarea Vointei.

In general, bataliile noastre se duc cu fortele contra-vointei, incercand sa demonstram ca pericolele anticipate ale purtarii diferite sunt simple himere. Eforturile noastre insa raman in cea mai mare parte anemice si indirecte; in general, parcurgem ritualuri, facem reverente sau, pur si simplu, ne multumim sa strangem din dinti, asteptand ca Vointa sa-si faca aparitia din vasta intunecime in care salasluieste.

Edificiul terapeutic pe care l-am descris mai are inca o grinda de sustinera, fara de care intreaga structura s-ar darama. Schimbarile care apar in sanctuarul interior al terapiei trebuie sa poata fi generalizate. Terapia este o repetitie generala cu costume; pacientul trebuie sa fie capabil sa-si transfere noile moduri de comportament cu terapeutul, in lumea din exterior, cu oamenii care conteaza realmente in viata lui. Daca nu, atunci inseamna ca nu s-a schimbat, doar a invatat pur si simplu cum sa existe gratios ca pacient, si va ramane in analiza pana nu se stie cand.

Graficul de proces pe care tocmai l-am prezentat miroase de la o posta a laborator experimental. Psihoterapia nu are nicicand o asemenea eficienta de procedeu automatizat; trebuie sa fie o experienta profund umana – nu poate iesi nimic insufletit dintr-o procedura mecanica fara viata. Nimic, deci, atat de perfect definit; terapia asa cum se manifesta efectiv este mai putin cautata intentionat, mai putin simplista, mai spontana decat sugereaza diagrama de proces. Terapeutul nu stie intodeauna ce face; sunt momente cand domneste confuzia, ba chiar haosul total; etapele nu sunt clar delimitate si rareori se deruleaza succesiv. Psihoterapia este o terapie ciclica, o “cicloterapie”, pe masura ce pacientul si terapeutul urca impreuna pe o scara in spirala putin inclinata si care oricand se poate prabusi.

Extras din “Cu fiecare zi mai agroape”,
Irvin D. Yalom, Ginny Elkin, Editura Trei, 2009

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria relatia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s