Reguli tehnice si etice internationale ale psihanalizei pentru adulti, adolescenti si copii

Cura psihanalitică se ghidează după reguli tehnice şi etice care decurg din teoria funcţionării aparatului psihic, teoria dezvoltării afective şi intelectuale, teoria psihogenezei tulburărilor psihice şi teoria traumei.Respectarea acestor reguli tehnice şi etice reprezintă un aspect esenţial şi una dintre condiţiile reuşitei curei psihanalitice.

Întâlnirile preliminare constau în evaluarea diagnostică şi structurală. Aceste întâlniri preliminare pot avea şi un efect terapeutic derivat din ascultarea simultan empatică şi trebuie să se soldeze cu cea mai bună indicaţie terapeutică. Formularea indicaţiei de terapie are loc după încheierea perioadei de evaluare preliminară. Contractul terapeutic este încheiat între psihanalist şi client şi între psihanalist şi părinţi/tutori legali, în cazul copiilor şi adolescenţilor minori.

Contractul terapeutic conţine următoarele reguli şi exigenţe:

  • Durata şedinţei este de 45 minute, fără a putea fi prelungită în caz de întârziere.
  • Frecvenţa variază de la una la cinci şedinţe pe săptămână, faţă în faţă sau pe divan.
  • Plata şedinţelor şi modalităţile de plată sunt comunicate de la început, iar modificările ulterioare – mărire sau micşorare de preţ – sunt, în principiu, în raport cu inflaţia sau alte considerente ce ţin de realitatea externă sau/şi internă a pacientului.
  • Toate şedinţele sunt obligatoriu plătite, indiferent de natura motivelor care determină absenţele. Această regulă asigură exigenţa de continuitate terapeutică, de spaţiu, de timp şi de relaţie terapeutică.
  • Teoria funcţionării aparatului psihic şi exigenţele tehnice care decurg din aceasta impun analiza motivelor conştiente şi inconştiente şi ale beneficiilor (primare, secundare sau/şi simptomatice) ale absenţelor de la şedinţe.
  • În măsura posibilului şi pentru respectarea cadrului este indicat ca vacanţele terapeutului şi ale pacientului să coincidă.
  • Confidenţialitatea conţinutului şedinţelor este asigurată prin codul etic al psihanalistului şi prin contractul implicit sau explicit cu pacientul / clientul.
  • Nimic din conţinut, simptome sau problematică nu poate fi comunicat fără acordul pacientului/clientului.
  • Comunicarea ştiinţifică a cazurilor trebuie să ţină cont de două reguli de bază: acordul pacientului şi mascarea identităţii pacientului, în aşa fel încât doar el singur şi numai el să se poată recunoaşte în textul ştiinţific prezentat.
  • Deciziile importante sunt în prealabil discutate în cadrul şedinţelor de psihanaliză. Anumite decizii pot fi simptomatice sau decurgând din aspecte ale funcţionării pacientului în viaţa sa sau în cadrul procesului terapeutic. Din acest motiv este absolut necesară analiza lor în şedinţă, înaintea trecerii la act.
  • Întreruperea sau sfârşitul terapiei se face doar de comun acord, dar nu fără a analiza motivele şi starea de fapt actuală a pacientului.
  • În cazul psihanalizei copiilor, terapia prin joc şi importanţa relaţiei cu părinţii impun procesului caracteristici speciale.
  • Terapeutul va răspunde în şedinţe separate solicitărilor de întrevedere ale părinţilor, iar copilul va fi informat asupra acestor întrevederi cu părinţii.
  • Părinţii sunt datori să răspundă solicitării pentru întrevedere a terapeutului.
  • În cazul adolescenţilor, aceştia vor fi informaţi atât despre solicitarea părinţilor, cât şi despre aceea a terapeutului pentru întrevederile separate.
  • Psihanalistul comunică într-un mod terapeutic şi/sau interpretativ anumite conţinuturi, în scopul de a cataliza şi facilita comunicarea adolescentului cu familia sa, de a calma angoasa parentală şi de a crea o atmosferă care să nu intensifice rezistenţa la terapie / schimbare / evoluţie.
  • În toate cazurile este indicată restrângerea la maximum a relaţiilor personale din afara relaţiei terapeutice.

Preluare http://www.generatia.ro

4 comentarii

Filed under psihanaliza

Comportamentul provocator

Te comporti astfel incat sa-i determini pe ceilalti sa-ti faca ceva. Daca finalul este unul sexual, daca esti agresat, i-ai incitat sa te faca sa suferi, posibil sa te pedepseasca, pentru a-ti diminua vinovatia resimtita.

Pe perioada formarii mele in psihiatria generala, unii rezidenti isi aratau dispretul fata de indivizii provocatori, numindu-i “excitatori ai inconstientului”. De exemplu, “vanatorii” sexuali au gasit diferite moduri de manipulare pentru a-si convinge victimele vulnerabile sa se angajeze in activitati sexuale.

De regula, se presupune ca persoanele atractive sau cu un comportament seductiv sunt intrucatva constiente de ceea ce fac si ca urmaresc un scop precis. Insa exista si situatii in care provocatorul (sau provocatoarea) este relativ surprins(a) de excitatia pe care o trezeste in celalalt – datorita activitatii unor aparari inconstiente, printre care provocarea interesului sexual in celalalt, insotita uneori si de negarea efectelor reale ale comportamentului sau.

In 2002, un coleg a relatat o consultatie atipica avuta cu o pacienta foarte atractiva, care s-a plans de faptul ca toti barbatii intalniti pareau sa isi manifeste imediat interesul sexual fata de ea. Un aspect particular era ca ea purta la birou o bluza trasparenta fara sutien. La un moment dat, terapeutul a sugerat discret ca pacienta parea sa nu realizeze ca problema sa putea fi legata de modul sau de a se imbraca. La inceput aceasta s-a aparat, rationalizand ca bluzele transparente erau “la moda”. Cu toate acestea, a inteles curand ca explicatia era o rationalizare si ca inconstient le provoca celorlalti interesul sexual, in timp ce dorintele sale exhibitioniste ramaneau in afara campului constiintei. Ea si-a imbracat haina, ramanand astfel pentru tot restul consultatiei.

Este posibil ca indivizii masochisti, ce isi provoaca suferinta, sa incerce sa se elibereze de vinovatie, desi motivatiile autopedepsirii pot avea la baza si alte dinamici (Novick & Novick, 1996). Printre numeroasele motive, se pot numara:

- Controlul asupra momentului producerii unei experiente neplacute, de care se tem (transformarea pasivitatii in activitate)

- Dovedirea prin procrastinare (amanare) ca pot, in mod repetat, face fata unor situatii neplacute, in care il fac pe celalalt sa astepte si sa-i declanseze astfel iritarea

- Impiedicarea accesului in constiinta al pulsiunilor distructive indreptate catre o victima – identificarea cu victima (MacGregor, 1991)

- Repetarea inconstienta, in forma simbolica, a traumelor anterioare, pentru a se convinge de veridicitatea ideilor magice (gandirea magica) si a raspunde diferit la evenimentul traumatic (“punerea in act” a conflictelor transferentiale)

- Provocarea ostilitatilor si criticismului din partea semenilor, care de fapt reprezinta propriile sentimente resimtite la adresa acestora

- Fantasma ca fac inofensiva o persoana care le provoaca angoasa (Loewenstein [1957] seducerea agresorului)

- Comportamentul adeziv fata de un iubit narcisic sau sadic, pentru a controla propria anxietate si depresie legate de pierderea acestuia

- Provocarea luptelor pentru putere, in scopul evitarii unor dorinte sexuale conflictuale (regresia libidinala anala)

- “Imblanzirea” unor figuri autoritare, astfel incat sa obtina magic “puterea falica” a acestora (identificarea cu obiectul idealizat, implicand ceea ce Greenacre [1956] a denumit “Fascinatie a penisului” patologica)

- Crearea sau impiedicarea la nivel inconstient a fuziunii identitatilor (adica dintre reprezentarea sinelui si cea a obiectului), datorata unei slabe diferentieri a sinelui de obiect si conflictelor privind distanta emotionala (Akhtar, 1994)

- Transformarea pulsiunilor, astfel ca suferinta capata, la nivel simbolic, o semnificatie sexuala (Freud, 1919)

- Obtinerea simbolica a unei gratificari orale sau genitale din partea celui care ii face sa sufere, asociata cu ideea ca acesta ii iubeste (aparare versus pierderea iubirii)

- Diminuarea vinovatiei legata de sexualitate, astfel incat excitarea sexuala sa le poata produce placere.

Extras din “101 aparari. Cum se autoprotejeaza mintea”,
Jerome S. Blackman, Editura Trei, 2009

Un comentariu

Filed under psihanaliza, psihicul, sexualitatea

Despre patologie

Diversele psihoze implica deficiente la nivelul functiilor autonome ale Eului. Deficiente de integrare (organizare) a gandirii, a capacitatii de abstractizare, a relatiei cu realitatea si în testarea realitatii. În depresia cu caracter psihotic, functia de autoconservare poate fi, de asemenea, deteriorata. Din cauza deficientelor de integrare, dezvoltarea sinelui si reprezentarile de obiect sunt, de asemenea, afectate. Din punct de vedere clinic, prin urmare, persoanele psihotice manifesta limitari în a manifesta caldura, empatie, încredere, precum si probleme de identitate, apropierea si / sau a stabilitatea în relatie.
La persoanele ale caror functii autonome Eului sunt intacte, dar care indica în continuare probleme de relatie, diagnosticul de multe ori se încadreaza în categoria, cunoscuta sub numele de “Borderline”. Pacientii borderline au de multe ori deficite, în controlarea impulsurilor, afectelor sau fanteziilor – dar capacitatea lor de a testa realitatea ramane mai mult sau mai putin intacta.
Adultii care nu au sentimente vinovatie si rusine si care au un comportament antisocial, sunt de obicei diagnosticati ca psihopatii sau, folosind exprimarea din DSM-IV-TR, tulburari de personalitate antisociale.
Panica, fobiile, conversiile, obsesiile, compulsiile si depresia usoara (psihananalisti spun despre aceste simptome ca sunt “nevrotice”), nu sunt de obicei cauzate de deficiente ale functiilor Eului. Acestea au ca si cauza conflicte intrapsihice. Aceste conflicte sunt create, în general, intre dorinte sexuale, ostil-agresive, vinovatie si rusine, pe de o parte si factorii de realitate pe de alta parte. Conflictele pot fi constiente sau inconstiente si pot crea anxietate, depresie si/sau manie.
Mecanismele de aparare sunt cele care ii ajuta pe oameni sa pastreze in afara constientului conflictele psihice, altfel greu de suportat. “Refularea” este termenul dat mecanismului de aparare care tine in afara constientului gandurile deranjante. “Izolarea afectului” este termenul folosit pentru pastrarea senzatiilor neplacute in afara de constientului. Totusi, simptomele nevrotice pot aparea, cu sau fara deficiente ale functiilor eului. Prin urmare, nu sunt putine cazurile cand intalnim pacienti cu schizofrenie care sunt si obsesiv-compulsivi, pacientii care sufera de panica in cazul tulburarilor de personalitate, etc.

Un comentariu

Filed under psihanaliza

Torticollisul reprezinta o intoarcere sau inclinare a capului anormala

Torticollisul reprezinta o intoarcere sau inclinare a capului anormala, care nu poate fi inlaturata voluntar, adesea suprapusa peste un tremor, care se datoreaza unei activitati de durata unilaterale spontane a musculaturii de intoarcere a capului si a cefei. Crestere tonusului din muschii particulari, care decurge lent si care slabeste incet dupa multe secunde, miscarile care decurg lent, precum si stereotipia din desfasurare si localizare trebuie concepute ca hiperkinezii distone in cadrul unei boli extrapiramidale. Aceste miscari nu sunt declansate din reflex prin intinderi pasive, si nici nu e vorba de o crestere a tonusului in sensul unei spastici intr-o tulburare de motricitate centrala.

Contractia voluntara a muschilor antagonisti sau presiunea pasiva de catre o alta persoana sau de pacient nu pot inlatura miscarea distona a torticollisului. Ea scade in somn si sub narcoza. Simptomul se intensifica predominant la intentii de miscari, dar si la emotii, concentrarea atentiei si expunerea in public. Anumite abilitati, in care nu este nevoie de forta, ca de exemplu atingerea cu varful degetului a obrazului jumatatii fetei contralaterale, pot slabi sau inlatura miscarea anormala (efectul de magnet).

Dependenta genezei actuale a simptomului de influente ale mediului este o observatie clinica sigura, care a fost descrisa intr-un mod impresionant de Brautigam (1956). Cand sunt singuri, multi pacenti nu prezinta simptome. Intoarcerea involuntara a capului apare predominant atunci cand sunt receptate contacte vizuale nelinistitoare.

Este esential ce statut conferim acestor declansari, trebuind sa deosebim intre atribuirea de catre pacient si interpretarea specialistului pe baza datelor. Este dovedit ca astfel de persoana care sufera de simptome atat de evidente sunt nesigure si ca atunci cand sunt privite capul lor se intoarce si se inclina cu o forta mai mare si ca poate aparea si un usor tremor. Se produc temeri anticipatorii, care stimuleaza aparitia simptomului. Din perspectiva medicala, aceasta cauza partiala poate fi interpretata in mod diferit. Dupa parerea noastra, neintelegeri grave in dezbaterea psihogen versus somatogen s-au produs mai ales prin faptul ca, din cauza dependentei de influentele mediului ale acestei boli si a altor boli somatice, torticollisul a fost diagnosticat gresit ca “isteric”. Asupra acestui lucru a atras atentia Brautigam: “Dependenta de conditii situative este in mod sigur unul din motivele esentiale pentru care simtome extrapiramidale au fost considerate isterice” (1956, p.978). […]

Analistul poate sa utilizeze mijloacele de tehnica terapeutica peste tot unde anumite disponibilitati de reactie sunt intensificate printr-un cerc vicios – de exemplu, o teama de rusinare exagerata. Sansa de schimbare este data de faptul ca modurile de reactie nu sunt absolut fixate. Inca din primele intrevederi terapeutice, multe depind de intrebarea daca reusim sa descoperim impreuna cu pacientul influentele, descrise exemplar, ale trairii sale asupra desfasurarii simptomului, sau daca reusim sa luam observatiile sale ca punct de plecare ale reflectiei comune. Exprimat pe scurt in terminologia de specialitate, putem face afirmatia indrazneata ca la nici un barbat complexul oedipian nu dispare in intregime, ci “scade” numai si “solicita mereu … anumite moduri de dominare in cursul vietii” (Loewald 1980, p. 39). Multe date clinice si experimentale adunate de Greenberg si Fisher (1983) pledeaza pentru faptul ca barbatii sunt mai nesiguri decat femeile cu privire la integritatea lor corporala. Temeri vechi si nesigurante depasite pot fi actualizate prin probleme noi si pot fi intensificate prin temeri reale cu ocazia aparitiei de boli sematice, astfel incat manevrarea bolii este ingreunata. Acest aspect de principiu este valabil in aceeasi masura pentru femei si barbati, oricat ar fi de diferite temerile legate de corp la cele doua sexe. Este insa de inteles ca teama nejustificata de a avea o diformitate are la femei un alt fundal constient si inconstient decat la borbati. Formarea defectelor inchipuite ale imaginii de sine, in sensul larg al cuvantului, urmeaza tipologia fazelor de dezvltare psihosociale. Toti factorii care produc o nesiguranta a sentimentului de identitate se pot repercuta si asupra imaginii corporale. De ce intr-un caz defectele deplanse raman in planul constiintei de sine si in celalalt caz in planul aspectului corporal, este o intrebare dificila, pe care o inregistram ca atare.

Extras din “Tratat de psihanaliza contemporana”,
Helmut Thoma, Horst Kachele, Editura Trei, 2009

Scrie un comentariu

Filed under tulburari

Esential pentru psihanaliza este lipsa scopului

Esential pentru psihanaliza si ceea ce o deosebeste pe aceasta de majoritatea altor tipuri de abordara a persoanei umane, inclusiv de toate modalitatile de psihoterapie, este lipsa, cel putin ca scop constient al psihanalistului, a oricaror intentii si actiuni de “indreptare” a personalitatii analizandului. Efectul benefic pe care a mizat Freud (schimbarea sau vindecarea) nu trebuie, din perspectiva psihanalizei (freudiene), sa fie urmarit deliberat, in calitate de “scop” al actiunii. La modul ideal, psihanaliza isi stabileste drept tinta vizata numai “analiza” modului de functionare a mintii analizandului, functia de re-sintetizare (a ceea ce a fost descompus prin analiza) fiind lasata in intregime in responsabilitatea subiectului analizat. Acesta isi va restructura personalitatea pe parcursul analizei (adesea si mult timp dupa incheierea acesteia) in functie de predispozitiile si de optiunile sale specifice, fapt care-i va permite sa evolueze in acord cu natura sa autentica si unica. Acest principiu psihanalitic al “non-interventiei normative”, cel putin in mod direct si constient, in structura interna de organizare a analizandului, in sistemul sau intim de valori motivationale, deosebeste radical psihanaliza atat de psihologie cat si de medicina. In 1937, cu doi ani inaintea mortii sale, Freud preciza cu referire la acest subiect: “Scopul nostru nu va fi acela de a inlatura orice deficienta a caracterului cuiva in vederea atingerii unei normalitati schematice si nici de a pretinde ca o persoana care a fost ‘complet analizata’ ar trebui sa nu aiba nici un fel de pasiuni si conflicte interne. Treaba psihanalizei este sa asigure eu-lui cele mai bune conditii psihologice de functionare; odata realizat acest lucru, psihanaliza si-a incheiat misiunea.” (Freud, 1937, p. 250).

Extras din “Psihanaliza si psihoterapie psihanalitica”,
Eugen Papadima, Editura Jurnalul Literar, 2002

2 comentarii

Filed under psihanaliza

Cum se percepe gelozia din interior si din exterior?

Sa clarificam pe cat posibil lucrurile. Numai ca imediat se va dovedi cat de complicata este gelozia, in cate directii este orientata. In fiecare caz, gelozia este un conflict relational intre trei oameni, de cele mai multe ori intre doi de acelasi sex si unul de sex opus. De regula, cel mai gelos este cel a carui relatie de durata a fost violata, prin urmare – pe scurt – sotul sau sotia. Acesta se simte amentintat, frustrat, inselat, manevrat. Dar si noul partener este uneori (nu intotdeauna) invidios pe drepturile pretinse de partenerul de lunga durata, este furios si trist, pentru ca trebuie sa renunte, sa lupte, sa astepte ori sa se ascunda. Partenerul de lunga durata devine, daca nu chiar dusmanul sau, atunci in orice caz rivalul sau, cineva care-i sta in cale. Crutata de gelozie este doar persoana care se afla intre cele doua persoane concurente – cel putin in cadrul triunghiului relational aparut. Dar si ea este apasata, desigur, in conflictele care depasesc nivelul unui amuzament, de o puternica presiune provocata de ingrijorare, neliniste, adesea de sentimente de vinovatie. In afara triunghiului, gelozia nu este numai posibila, ci deseori manifestata de persoana curtata, atunci cand sotia, care parea mult mai putin atragatoare decat noua iubire, devine la randul ei mai independenta si incearca eventual sa dea atentie altor barbati, sau atunci cand prietena din noua diada isi intinde pentru prima oara antenele in lumea cu care rivalizeaza. Sau ramane, ca inainte, gelozia pe mama, copii, munca.

Gelozia ca atare este totusi pretutindeni aceeasi. Acuitatea si importana in viata individului variaza, nu si ceea ce caracterizeaza sentimentul. La intebarea frecventa referitoare la deosebirile dintre gelozia masculina si cea feminina se poate raspunde doar in ceea ce priveste psiho- si sociogeneza, nu insa si la afectul in cauza. Dintre sentimentele cunoscute in viata nici unul nu este mai chinuitor. Caci tristetea este “mai mare” si, sub aspect moral, ireprosabila, teama este raportata la o situatie si este “mai justificata ”, invidia este mai perceptibila, ura mai clara. Prin aceasta comparare cu alte sentimente puternice si negative am relevat caracteristica principala a geloziei: ambivalenta ei ucigatoare, sfasierea intre dragoste si ura, care se rasfrange – si acest lucru este decisiv – numai asupra celor mai importante si mai apropiate persoane. In ceea ce priveste aceasta ultima trasatura, in comparatie cu sentimentele amintite mai sus, ea nu poate fi puse alaturi decat de tristete, cu care Freud o vedea in paralel.

Legatura stransa cu sentimentul pretuirii de sine, pe de o parte, si pretuirea persoanelor iubite, pe de alta parte, constituie in mod cert una dintre principalele cauze pentru care se intampla atat de des ca nici macar oamenii suspiciosi sa nu observe mult timp situatia care in cultura noastra determina gelozia, si anume relatia de iubire a sotiei sau sotului cu un alt partener. Ei refuza sa priveasca atent, temandu-se inconstient ca vor trebui sa tot priveasca atent; si – potrivit tezei psihanalitice multiplu confirmate – ei stiu, de fapt, cat de ingrozitoare este gelozia, pentru ca au trait-o deja in trecutul lor. In cazuri extreme, situatia poate arata astfel: o femeie internata pentru delir de gelozie intr-un spital de psihiatrie spune: “Eu nu sunt peloasa …” (Lagache 1946, p. 6) si, intr-un anumit sens, are dreptate. Daca, din teama incanstienta, gelozia este reprimata vesnic, se poate intampla ca ea sa  iasa la lumina ca psihoza, la fel cum iese focul dintr-un vulcan aparent stins.

Extras din “Forme ale geloziei”,
Hildegard Baumgart, Editura Trei, 2008

Un comentariu

Filed under psihanaliza, relatia

Barbatii sunt dificili

Barbatii sunt dificili. La suprafata, sunt adeseori distanti si-ti dau impresia ca nu poti avea incredere in ei. Sau par galagiosi si insuportabili. Si, daca incerci sa-i cunosti mai bine, lucrurile se agraveaza – de multe ori se inchid in ei si devin de nepatruns. Spre deosebire de femei, care sunt in general dispuse sa vorbeasca despre propriile sentiment, pentru majoritatea barbatilor acesta este un demers extrem de dificil. Dar cand, in cele din urma, reusesc sa se deschida, scot intotdeauna la iveala un eu intern plin de dramatism, curajos si uluitor de vulnerabil. […]

Motivul pentru care barbatii vin la sedintele de psihoterapie si subiectele despre care ajung sa vorbeasca sunt doua lucruri complet diferite. In primul rand, la inceputul terapiei barbatii nu vorbesc deloc – adica nu spun nimic semnificativ sau interesant. Intr-o anumita masura, barbatii vin la aceste sedinte pentru ca nu vorbesc. Atat timp cat, la nivelul inconstientului, filosofia lor le spune ca vorbele nu au nici o valoare si ca faptele spun mai mult decat vorbele, barbatii intra in terapie ca si cum s-ar urca la volan: decat sa intrebe incotro sa o ia, prefera sa mearga pana ajung intr-o fundatura, se ratacesc sau au un accident. Si nici atunci nu vor cere ajutorul cuiva: de obicei, unul dintre pasagerii aflati in masina o va face in locul lor.

Iata motivul pentru care multi dintre pacinentii mei se strecoara timid in cabinetul meu pentru prima consultatie, dupa vreo actiune distructiva si/sau dupa ce au fost impinsi de la spate de sotie sau iubita. In acest al doilea caz, sunt adeseori “tarati” in birou pentru ca refuza sa comunice sau pentru ca singurele modalitati de comunicare pe care le utilizeaza sunt accesele de furie sau alte iesiri dizgratioase. Uneori sunt fortati sa vina, pentru aceleasi motive, nu de partenerul de viata, ci de un coleg de serviciu sau de un sef. De multe ori, asta implica un ultimatum – amentintarea cu divortul sau concedierea.

Exista si barbati aflati in cautarea unui tratament pentru probleme sau aspecte similare cu cele ale femeilor – depresie, anxietate, dificultati in relatiile de cuplu, – dar majoritatea vin la psihoterapie cu dileme strict masculine si intr-un stil clar masculin. Nu este de mirare ca cercetarile arata ca barbatii sunt mai predispusi la fenomene gen alcoolism, consum de droguri, comportamente antisociale. Dar, in cabinetul meu, nici chiar barbatii care nu intra in aceasta schema de diagnostic – adica majoritatea pacientilor mei – nu pot fi confundati cu o femeie.

Multi dintre cei care vin la mine din proprie initiativa trec printr-o criza legata de locul de munca: concedierea sau “restructuratea” sunt experiente traumatizante pentru majoritatea barbatilor. Simpla impresie ca ar putea da gres, ca sa nu mai pomenim situatiile de esec real, poate provoca o criza. Barbatii vin in cabinetul meu si pentru alte motive legate de munca, de pilda dificultatea de a lua decizii, implicatea in conflicte politice costisitoare, sentimentul ca sunt persecutati de firma, plictiseala sau faptul ca nu le place activitatea desfasurata. […]

In cele din urma, multi barbati doresc o terapie pentru ceea ce cred ei ca ar fi simptome sexuale. Impotenta, ejacularea precoce, fanteziile sexuale deranjante, intrebarile legate de identitatea sexuala, infidelitatea, impulsivitatea sau compulsivitatea sexuala sunt cele mai frecvente “probleme principale”. In acest grup intra cei care se tem atat de tare de dificultatile pe care le au, incat, luni in sir, nici nu spun de ce au apelat la terapie.

Extras din “Daca barbatii ar vorbi”,
Alon Gratch, Editura Trei, 2007

Un comentariu

Filed under relatia, sexualitatea